Reactualizat la:

Nu meritam canalizare si apa curenta

Nu meritam canalizare si apa curenta
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Deşi Aquacaraş a venit cu motive pentru întârzieri, s-a ales cu acuzaţii din partea tuturor.

 (1 comentariu)

Rectifica

Timp de aproape jumătate de oră, Adriana Almăjan, șef Birou Marketing și Relații Publice în cadrul Aquacaraş, a explicat amănunţit problemele pentru care au avut loc întârzieri şi a fost fazată finalizarea proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Caraş-Severin”, aproape toate din cauze externe. După ce membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice au ascultat expunerea, primele reacţii au apărut din partea subprefectului Sebastian Purec. „Este de notorietate că acest program este implementat prost şi ştim asta toţi locuitorii judeţului. Mai ştim că aţi avut mare noroc cu fazarea pentru că, altfel, fiecare cetăţean ar fi contribuit să ieşim din gaura provocată. Văd că nici astăzi domnul director n-a binevoit să vină, deşi subiectul era programat din decembrie anul trecut, să ne spună că merge prost, deşi altădată ne-a căutat… La Caransebeş nu aţi avansat cu lucrările de când sunt eu aici. Ştiu şi personal că la Bocşa există unele probleme legate de avizele necesare, dar sunteţi pe aceeaşi planetă. Subcontractorii puteau fi traşi la răspundere, calitatea materialelor tot dumneavoastră aţi avizat-o. Am aflat că echivalentul Aquacaraş din Constanța desfăşoară activitate şi în alte ţări şi, poate că e nevoie de vreo hotărâre de Guvern să limiteze lucrul acesta, pentru că la noi arată drumurile ca-n Serbia…“, a susţinut subprefectul Purec, care şi-a totuși exprimat încrederea că, în curând, „se va vedea orizontul“ proiectului, în aşa fel încât cărăşenii să beneficieze de canalizare şi apă curentă, precum şi de staţii de epurare la standarde europene, atât în mediul urban, cât şi în cel rural.

Materialul prezentat a mai iscat replici, una dintre ele aparţinând preşedintelui Ligii Pensionarilor, Dumitru Ursu. „Doamnă, materialul e stufos, l-am ascultat, dar n-am înţeles nimic. Pe scurt, aţi întârziat, nu mă interesează motivele, dar noi aşteptăm să avem condiţii normale, fie că e vorba de canalizare, fie că e vorba de altceva“, a arătat reprezentantul vârstei a treia.

Prezent la şedinţă a fost şi dr. Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, cel care a luat cuvântul vizibil iritat. „Doamnă, am auzit în mod repetat în expunerea dumneavoastră că vinovaţi sunt antreprenorii. Mai există în ţară asemenea antreprenori de… Mă scuzaţi, ştiu că e o şedinţă publică, dar ce fel de oameni se bagă în asemenea proiecte şi de ce scapă nevinovaţi. Mă rog, cu ce suntem noi vinovaţi atunci? Nu merităm, domnilor, apă şi canalizare, rămânem la toaletele din fundul curţii într-o asemenea ţară, unde antreprenor a devenit înjurătură“, a concluzionat reprezentantul DSP.

Potrivit Aquacaraş, din cauza unui cumul de evenimente care au afectat implementarea proiectului, independente de voința beneficiarului, proiectul nu s-a putut încadra în perioada de finanțare aferentă POS Mediu 2007-2013, la data încheierii acestei măsuri, respectiv 31 decembrie 2015. Ca și consecință a acestui aspect, prin strategia aplicată de către Ministerul Fondurilor Europene pentru asigurarea continuării investițiilor aprobate în perioada 2007-2013 prin POS Mediu și nefinalizate până la finalul anului 2015, acum este în curs de semnare un nou contract de finanțare. „Încă de la începutul proiectului, precum și pe parcursul implementării acestuia, au apărut probleme care nu au putut fi previzionate inițial. Efectele negative ale evenimentelor imprevizibile apărute asupra implementării proiectului în termenul prestabilit au avut ca și consecință neîncadrarea în perioada de finanțare aferentă POS Mediu, 2007-2013. Un alt impediment în buna desfășurare a implementării proiectului este dificultatea de a accesa creditul de cofinanțare, Aquacaras încercând încă din anul 2012 să contracteze acest credit, însă până în prezent nicio bancă nu s-a prezentat pentru atribuire. Până la ora actuală au fost lansate patru licitații deschise pe SEAP și 12 invitaţii de participare la negociere directă însă nu s-a reușit contractarea. Ultima documentație a fost lansată în data de 11 octombrie 2016“, se precizează în raportul Aquacaraş.

 



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Procent de promovare sub 50% la simulare
CARAŞ-SEVERIN - În această lună s-a desfăşurat simularea examenelor de Bacalaureat şi Evaluare Naţională. [...] mai multe »
Ghici cati bani nu mai ai…?
CARAȘ-SEVERIN - Trei persoane din Argeș sunt cercetate de polițiștii cărășeni, fiind bănuite că au înșelat [...] mai multe »
Cu masina in Teius? O sa coste!
CARANSEBEȘ - Doar jumătate de an a rezistat Parcul Teiuș din Caransebeș fără circulația mașinilor. [...] mai multe »
Vela: De ce trebuie primarii sa se imprumute?
CARAŞ-SEVERIN - Senatorul Marcel Vela a interpelat-o pe Sevil Shhaideh, vicepremierul României, vizavi de proiectele [...] mai multe »
Drogurile nu tin cont de varsta sau gen
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit datelor CPECA, consumul de tutun, alcool și droguri este inițiat, de obicei, în adolescență. mai multe »
Liubita Raichici, premiata in Serbia
CARAȘ-SEVERIN - ,,Kapetan Mişa Anastasijević", distincţia primită de poeta cărăşeană, este una dintre cele mai [...] mai multe »
Drumul Maureni-Sosdea se deterioreaza pe zi ce trece
MĂURENI - Chiar dacă în aparenţă este bunicel, drumul ce leagă centrul comunei Măureni de satul aparţinător [...] mai multe »
Tabara de vara pentru cercetasi
REŞIŢA - Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin lansează o invitaţie adresată tinerilor de gimnaziu şi liceu [...] mai multe »
PNL Caras-Severin, ring Vela vs Popa
REȘIȚA - Întrebat despre alegerile din organizația județeană a PNL Caraș Severin, primarul Reșiței, Ioan Popa, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou