Reactualizat la:

Nu incerca sa fii perfect! Fii doar OM…

Nu incerca sa fii perfect! Fii doar OM…
Scris de Nina Curița - REȘIȚA – Lumea nu o să piară din cauza lipsei de oameni, ci din cauza abundenţei de neoameni. Am parafrazat un proverb vechi dintr-o altă cultură, însă perfect valabil zilelor de azi şi tuturor culturilor.

Rectifica

„Neom“ este cuvântul perfect pentru cei cărora li se şubrezeşte caracterul, deşi se obişnuieşte să fie numiţi animale. Întotdeauna o asociere a unui om rău sau fără coloană cu un animal, oricare ar fi el, este o jignire adusă animalului respectiv.

Cu oamenii-neoameni este altceva şi îi găsim tot mai des, peste tot. Pot fi atât din rândul celor needucaţi, cât şi din rândul celor cu cele mai înalte şcoli; sunt săraci sau bogaţi, importanţi sau mai puţin importanţi, au propriul interes sau sunt prinşi în jocul altora. Întâlnim neomenia în instituţii, pe stradă, în trafic, în diverse locuri şi anumite momente, direct sau indirect. O simţim în privirea dispreţuitoare a unui funcţionar preocupat să mestece gumă, în lipsa privirii celui căruia îi pui o întrebare, în înjurătura celui care se crede singur la semafor, în nepăsarea celui care abia îşi târăşte picioarele pe trecerea de pietoni, în minciuna celui de lângă tine, în perfidia celui pe care îl crezi prieten, în lipsa de respect a colegului cu care eşti mereu om, în trădarea celui în care ai avut încredere, în comportamentul deviant al celui pe care l-ai ridicat pe un soclu, în uitarea celui pe care l-ai ajutat mereu, în infatuarea celor pe care niciodată nu i-ai privit de sus, în spatele întors al celor pe care i-ai pus pe primul plan în defavoarea ta, în nepăsarea faţă de cel aflat în nevoie…

Suntem oameni atunci când îi tratăm pe cei din faţa noastră ca oameni şi ne coborâm de la treapta omeniei când ne batem joc de cei din jur. Dacă eşti om, nu înseamnă că trebuie să fii mereu bun şi să faci riduri adânci de la atâta zâmbet, chiar şi bunătatea excesivă îl poate tenta pe celălalt să nu te trateze la fel. Poţi să fii om şi dacă eşti aspru sau ai o zi mai proastă. Motive să devenim neoameni sunt multe şi oricine se poate rătăci. Diferenţa o face puterea de a rămâne om. Şi adevărata răsplată pentru faptul că nu am coborât scara umanităţii este liniştea pe care ne-o oferă privirea din oglindă. Iar dacă neomenia cuiva ne-a afectat să luăm consecinţele ca pe o lecţie. Oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră, se pot schimba uşor. Cineva drag mă surprinde mereu cu întrebarea: cine eşti?, pusă în momente în care nu mă aştept. Identific cine şi ce sunt (colega care discută, copilul care vorbeşte cu mama, jurnalista care se documentează, şefa care semnează acte, sora ori prietena înţelegătoare, omul obosit de multe, etc), iar dincolo de ceea ce sunt în clipa respectivă am satisfacţia imensă că, deşi nu sunt perfectă, încerc să rămân om.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
UCM Resita are, in sfarsit, de lucru
REŞIŢA - Conducerea uzinei reşiţene a semnat contractul de retehnologizare a hidroagregatului HA 1 de la [...] mai multe »
Candidatul ideal: cel cu chef de munca
REŞIŢA - Angajatorii spun că le este tot mai greu să găsească persoane dornice să muncească. mai multe »
Consolidarea prieteniei romano-sarbe in Caras
REȘIȚA - A fost confirmată de discuțiile oficialilor județului cu Excelența Sa Vladan Tadic, consulul Serbiei la [...] mai multe »
Burse pentru toti liceenii din afara Resitei
REŞIŢA - Aleşii urbei au decis să acorde burse tuturor tinerilor din afara Reşiţei care stau la cămin în [...] mai multe »
Stiti cati pensionari avem? Multi…
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august 2017, numărul total al pensionarilor cărăşeni a fost de 79731. mai multe »
Depoul de tramvaie a fost cumparat de la Ro-A-Tir
REŞIŢA - Vă amintiţi că la începutul acestei luni, mai exact în 2 octombrie, consilierii reşiţeni au avut de [...] mai multe »
Fara nisip pe drumuri, doar sare si clorura de calciu!
REŞIŢA - Cel puţin la nivel declarativ, iarna 2017-2018 nu ne va prinde pe picior greşit. mai multe »
Fascinatia armelor la Centrul Militar Judetean
REȘIȚA - Mai multe grupuri de elevi de la școli și licee din municipiu au vizitat ieri Centrul Militar Județean [...] mai multe »
Straini opriti la frontiera cu Serbia
CIUCHICI - Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, în cooperare cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou