Reactualizat la:

Nu-i prost cine… cere!

Nu-i prost cine… cere!
CARAŞ-SEVERIN – Cele 77 de primării din judeţ au fost verificate cu privire la modul în care aplică prevederile Legii nr. 416/2001.

 (1 comentariu)

Rectifica

Despre faptul că primarii confundau prevederile unor legi cu caracter social cu „daruri“ electorale şi asta pentru că nu prea se făceau controale în adevăratul sens al cuvântului s-a tot scris. Astfel, după cum Jurnal CS a mai amintit, primarii alocau venitul minim garantat în baza unor anchete sociale făcute superficial.

Conform unui raport al Compartimentului Teritorial de Inspecţie Socială Caraş-Severin, „în vara acestui an a început verificarea primăriilor din judeţ cu privire la respectarea prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, în cadrul unei campanii naţionale“. Concluzia controlului? Aproximativ 12% din totalul celor ce primeau aceşti bani de la stat îi încasau ilegal, cu ştirea autorităţilor locale.

„În cadrul celor 77 de primării din judeţ, la începutul campaniei (n.r. – 10 iunie 2010) se acorda ajutor social unui număr de 4.960 de beneficiari. Până în prezent, au fost controlate 4.305 dosare. În urma verificărilor, pentru un număr de 584 persoane/familii s-a recomandat suspendarea sau încetarea acordării ajutorului social“, se mai arată în raportul Inspecţiei Sociale Caraş-Severin. Datorită acestor «recomandări» făcute de inspectorii sociali, s-a făcut o economie de 91.244 de lei lunar.

Până la sfârşitul anului, datorită controalelor Inspecţiei Sociale din Caraş-Severin, se va face o economie de peste 180 de mii de lei. Motivele pentru care s-a dispus suspendarea ajutoarelor sociale sunt clare: beneficiarii de ajutor social conform Legii nr.416/2001 nu au prezentat la termen adeverinţele eliberate de AJOFM Caraş-Severin sau nu au efectuat orele de muncă.

Atunci când s-a dispus încetarea plăţii, inspectorii sociali au mai constat şi că anchetele sociale lăsau de dorit. De exemplu, la acordarea ajutorului, nu s-a ţinut cont de toate bunurile familiei beneficiare, iar statul a plătit sume importante unor oameni din Caraş-Severin care aveau în propietate terenuri pe care puteau să le lucreze sau păduri. În alte situaţii, nu s-au aplicat corespunzător prevederile legale, aprobându-se cereri separate de acordare a acestor ajutoare pentru membrii aceleiaşi familii.

„În aceste cazuri, am recomandat evaluarea tuturor membrilor familiilor în cauză într-un singur dosar, şi aplicarea în mod corespunzător a legii, ceea ce a dus la micşorarea numărului total de dosare“, se mai arată în raportul Inspecţiei Sociale, semnat de inspectorul social Elena Solomonesc. Partea cea mai grea vine abia acum, când inspectorii sociali au dispus recuperarea tuturor sumelor încasate necuvenit, aşa cum prevede art. 21 al legii privind venitul minim garantat.

În urma controalelor s-a mai constatat că anchetele sociale nu sunt refăcute la şase luni sau ori de câte ori este nevoie, nu există registrul special pentru înregistrarea cererilor (cereri care nici măcar nu sunt datate sau înregistrate), motiv pentru care nu s-a putut concluziona dacă cererile au fost soluţionate în termenul legal de 30 de zile.

Anca Preda



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Reşiţenii au şansa să spună „STOP“ obezităţii copiilor lor
REŞIŢA - Asta datorită programului european „More and Less“ lansat în parteneriat cu Primăria Reşiţa şi [...] mai multe »
Banii europeni, tentaţie şi necesitate
CARAŞ-SEVERIN - Gradul de absorbţie al Caraş-Severinului este de peste 50 la sută în actualul ciclu financiar 2014 [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou