Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Autorităţile sanitare avertizează că scăldatul în locuri neamenajate aduce riscul de îmbolnăvire.

Persoanele care aleg să se răcorească în apele neamenajate din județ pot fi în pericol, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică din Caraș-Severin, dr. Dragoș Luca. „Am asistat, în ultima perioadă, la niște fenomene meteorologice deosebite, cu precipitații, unele istorice pe metrul pătrat, care se scurg de pe versanți și care ajung în lacurile de acumulare. În drumul ei, apa angrenează și tot felul de materiale solide, care se dovedesc a fi nesigure pentru populație. Recomandăm cetăţenilor să evite pe cât posibil îmbăierea, chiar și în zonele ce le sunt cunoscute, pentru că nu știm ce e la fundul lacului. Scurgerea de pe versanți antrenează și mizerii, iar turbiditatea apei este crescută în această perioadă, fapt ce duce la posibile infestări. De aceea, recomandăm să se facă o pauză la îmbăiere, până la remedierea situației”, a explicat dr. Dragoș Luca.

Recentele inundații, urmate de temperaturi caniculare, au condus la înmulțirea bacteriilor din apele stătătoare cu precădere, iar riscul de îmbolnăvire e crescut. Pentru moment, medicii recomandă cetățenilor, cel puţin pentru o perioadă, îmbăierea doar în locurile amenajate şi verificate din punct de vedere sanitar. Ca atare, cele cu risc scăzut sunt ștrandurile și piscinele, la care proprietarii sunt obligați să facă analiza periodică a calității apei. „Inspectorii noștri sunt pe traseu în această perioadă și verifică îndeplinirea condițiilor, atât din punct de vedere al legislației, cât și a calității apei”, a precizat Dragoș Luca. Bolile contractate din apele neamenajate pot varia de la cele cutanate, până la boli diareice, leptospiroze, meningite virale sau hepatite.