REŞIŢA – Puterea de cumpărare şi limitarea construcţiilor lasă piaţa cărăşeană în afara segmentului de top.
Experţii pieţei imobiliare consideră că anul 2015 a fost caracterizat, per ansamblu, de o revenire a pieţei imobiliare rezidenţiale. Numărul achizițiilor de locuințe a fost până în această toamnă cu circa 5% mai mare comparativ cu 2014.
Pe de altă parte, Indicele Imobiliare.ro, ce calculează prețul mediu cerut pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (noi și vechi) a consemnat un avans de circa 8,2% în primele nouă luni ale anului, de la 891 de euro pe metru pătrat util la finele lui decembrie 2014, până la 964 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lunii trecute.
Cele mai tranzacționate au rămas însă proprietățile cu preţuri de până la 30.000 de euro, şi asta mai ales datorită accesului la programul Prima Casă. Potrivit datelor Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), activitatea de creditare prin intermediul programului guvernamental a consemnat o creștere de circa 40% în primele șase luni din 2015 față de perioada similară a anului trecut, de la circa 11.100 până la 15.600 de garanții.
„Problema în Caraş-Severin rămâne numărul fix de locuinţe ce pot fi tranzacţionate, şi asta din pricină că, de mulţi ani nu putem vorbi de construcţii noi care să crească oferta de profil. Există un segment unde judeţul Caraş-Severin nu este reprezentat aproape deloc, zona de lux. Cu excepţia câtorva locaţii, fie că vorbim de terenuri intravilane, fie că vorbim de case sau alte ansambluri rezidenţiale, imobiliarele cu preţuri mai scumpe de 80.000 de euro lipsesc total în județ. Mai mult decât atât, cei care achiziţionează respectivele locaţii nu au intenţia de a le mai tranzacţiona curând“, precizează actorii de pe piaţa imobiliară reşiţeană.