Reactualizat la:

„Nu am uitat de Anina“

„Nu am uitat de Anina“
REŞIŢA – Cel puţin asta susţine prefectul Octavian Ţunea, care a ţinut să precizeze că soarta oraşului nu este indiferentă autorităţilor.

 (6 comentarii)

Rectifica

Recent, Jurnal de Caraş-Severin a dedicat o pagină Aninei, aşa cum arată ea după 20 de ani de democraţie.

Peisajul nu a fost unul frumos, iar aleşii locali spuneau că orice guvern, indiferent de culoarea politică, nu i-a băgat în seamă.

Referitor la acest aspect, reprezentantul actualului guvern în judeţ, Octavian Ţunea, a ţinut să facă unele precizări.

Astfel, prefectul a amintit de intervenţiile la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, precum şi la Secretariatul General al Guvernului, pentru demararea sau continuarea investiţiilor din fonduri guvernamentale la Anina.

Ne-a şi enumerat o parte dintre acestea – construirea unei săli de sport la Steierdorf, reabilitarea Casei de Cultură din Anina (unde aplicaţia depusă de oraş s-a clasat pe locul II în ţară), ridicarea a trei blocuri ANL, precum şi continuarea lucrărilor la reţeaua de canalizare sau reluarea reparaţiilor la DN 58 după ce locuitorii din Anina s-au arătat nemulţumiţi de calitatea lor.

O altă problemă este şi cea legată de circulaţia pe calea ferată Anina – Oraviţa. În ciuda creşterii interesului turistic pentru acest obiectiv, prefectul spune că CF Călători SA Timişoara a anulat, fără anunţ prealabil sau vreo consultare, trenurile din zilele de sâmbătă şi duminică, adică exact cele ce ar fi fost atractive pentru turişti. În acest sens, Ţunea a solicitat CNCF CFR SA Sucursala Regională CFR Timişoara, printr-o adresă, ca respectivele trenuri să circule conform orarului anterior.

Nina Curiţa



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A început campania de regenerare a pădurilor cărăşene
CARAŞ-SEVERIN - Sub sloganul „Contează pentru viitor“, în perioada 15 martie – 15 aprilie, Direcţia Silvică [...] mai multe »
Ianuarie, luna celor peste 250 de angajări
CARAŞ-SEVERIN - Numărul deloc neglijabil de posturi a fost ocupat în prima lună a anului, prin intermediul [...] mai multe »
Gata de inaugurare
REȘIȚA - Părinţi, bunici şi copii de toate vârstele sunt chemaţi să participe la inaugurarea lucrărilor de la [...] mai multe »
A început sezonul viperelor în Banatul Montan
CARAŞ-SEVERIN - Asociaţia Wild Caraş-Severin avertizează cărăşenii că martie este luna în care viperele ies din [...] mai multe »
Liberalii recâștigă majoritatea la Caransebeș
CARANSEBEȘ - Dacă în urmă cu câteva zile spuneau că vor trage de timp ca să dețină majoritatea până la [...] mai multe »
Maia Truţulescu şi-a făcut autoportretul
REȘIȚA - La patru ani de la prima expoziţie personală, micuţa pictoriţă îşi încântă admiratorii cu primul ei [...] mai multe »
Concurs de Tir de Ziua Poliţiei Române
REȘIȚA - Pentru a sărbători Ziua Poliţiei Române, poliţiştii cărăşeni organizează în această săptămână [...] mai multe »
ANL-uri pentru medici, în locul favelelor braziliene
REŞIŢA - Nu mai puţin de 15 camioane cu deşeuri. Atât a fost „bogata recoltă“ pe care au adunat-o angajaţii [...] mai multe »
Braconaj şi arme confiscate noaptea, la Ocna de Fier
OCNA DE FIER - Trei persoane au fost puse sub control judiciar şi patru arme au fost confiscate după o urmărire [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou