Reactualizat la:

Nu aduce anul ce aduce targul

Nu aduce anul ce aduce targul
Scris de Flavius Rotariu - REȘIȚA – Dacă v-au ieşit socotelile financiare şi aveţi poftă de shopping în aceste zile, aveţi şi soluţia.

Rectifica

Există o tradiţie care spune că noul an trebuie să te găsească purtând un articol nou de îmbrăcăminte. Şi pentru că nu s-a scurs bine prima săptămână a noului an, mai aveţi timp să respectaţi tradiţia amintită. Pentru a veni în întâmpinarea acestui scop, holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa găzduieşte, din nou, târgul de îmbrăcăminte şi încălţăminte organizat de FanExpo, unde puteţi găsi confecţii, pielărie, lenjerie, încălţăminte, bijuterii şi surprize. Preţurile sunt de producător, toţi comercianţii subliniind faptul că lucrurile expuse sunt produse exclusiv în România.

„Venim din Timişoara cu încălţăminte din piele pe care o producem noi, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, cu modele noi, pentru iarnă sau primăvară sau sport. Preţul e unic, 150 de lei“, ne-a declarat primul agent economic. Produsele sunt din piele, atât la interior, cât şi la exterior. Cei interesaţi pot găsi şi curele din piele, fulare, portofele sau lenjerie intimă, dar şi încălţăminte pentru zile de primăvară. Preţurile pleacă de la 100 de lei pentru pantofii de damă confecţionaţi din piele şi ajung la 170 de lei pentru ghete, la producătorul din Piteşti. Puteţi cumpăra, la târg, atât bluze tradiţionale româneşti de damă, cât şi pantaloni sport, sacouri, bluze sau geci de iarnă, venite direct de la Braşov. Preţurile pornesc de la 65 de lei (jachete) şi ajung la 220 pentru haine de iarnă cu microfibră şi tratament împotriva umezelii. Haine din piele, căciuli şi haine de blană au adus producătorii din Râmnicu Vâlcea, subliniind faptul că prezintă modele noi cu design îndrăzneţ, atât pentru iarnă cât şi pentru primăvară. Preţurile pleacă de la 350 de lei şi ajung la 3.200, în funcţie de material, mărime, lungime şi croi. Dacă doriţi să achiziţionaţi un cojoc sau o haină de blană care să vă ridice statutul social în ochii prietenilor, veţi plăti pe piesă între 800 şi 2.500, în funcţie de buzunar.

„Venim de ceva vreme la Reşiţa şi s-a format o clientelă graţie clienţilor satisfăcuţi care şi-au adus prietenii. Putem sesiza o modificare şi în orientarea clientelei către produsele româneşti de calitate. Aici intervine şi rolul nostru, acela de a-i consilia şi a le oferi sfaturi sau răspunsuri la întrebări. Vorbim de o educaţie a cumpărătorului“, ne-a declarat producătorul din Târgu Mureş. O secţiune importantă a târgului itinerant care a poposit la Reşiţa până duminică o reprezintă cea a bijuteriilor artizanale, unice, cu design în trend, cu pietre semipreţionase, piele şi metal, create atât la Bucureşti, cât şi la Curtea de Argeş. Preţurile pornesc de la zece lei (cercei lucraţi manual) şi urcă, în cazul unor coliere handmade unicat la peste o sută de lei. Lenjerie de pat, în funcţie de ponderea bumbacului în compoziţie este cuprinsă între 85 şi 140 de lei. Detalii exacte legate de preţuri, produse noi şi surprize puteţi descoperi până sâmbătă, între orele 10 şi 19, iar duminică, între 10 şi 16.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Urmărire ca-n filme la Reşiţa! Şofer reţinut!
REŞIŢA - Autoturismul condus fără permis de un reşiţean de 35 de ani, cu damf de alcool, a fost urmărit de [...] mai multe »
Primarul Aninei, revoltat pentru Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Edilul face memoriu la Ministerul Transporturilor şi asta pentru că, începând cu data de 25 [...] mai multe »
Accident provocat de un caransebeșean băut pe DN 6
CARANSEBEȘ - Șoferul, care venea tocmai din Austria, a fost filmat de un alt participant la trafic încă de pe [...] mai multe »
Felix Borcean: Cei din spital să vină şi cu probleme serioase!
CARANSEBEŞ - De parcă nu ar cunoște-o toată lumea, situația mai mult decât dificilă în care se află spitalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou