Reactualizat la:

Noutati pentru Masura 141

Noutati pentru Masura 141
REŞIŢA – Solicitanţii fondurilor prin Măsura 141 se pot adresa pentru elaborarea proiectelor Camerei Agricole.

Rectifica

Micii fermieri au posibilitatea ca, începând cu 15 mai, să acceseze Măsura 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă“, pentru a primi sprijin nerambursabil de 1.500 de euro pe an pe ferma de semi-subzistenţă, bani primiţi pe o perioadă de cinci ani.

Beneficiarii acestei măsuri sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare, care desfăşoară activităţi economice şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE (unitatea de dimensiune economică). De asemenea, ferma trebuie să fie situată pe teritoriul ţării, înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol, şi să comercializeze o parte din producţia agricolă obţinută.

Ca o noutate faţă de anii trecuţi, în sesiunea din mai solicitanţii fondurilor nerambursabile vor fi obligaţi să ataşeze la dosar mai multe documente care să ateste comercializarea unei părţi din producţia obţinută de acesta. Astfel, pe lângă certificatul de producător, fermierii vor mai depune la dosar facturi fiscale, chitanţe şi borderoul de achiziţii.

„Aceste noutăţi apărute în varianta consultativă a Ghidului Solicitantului îi va frâna foarte mult pe ţărani, deoarece vorbim de micii producători care-şi desfac marfa în pieţele agroalimentare, şi, după cum bine ştim, puţini dintre ei eliberează bonuri fiscale“, este de părere ing. Liviu Munteanu, şef Seviciu Elaborare, Evaluare şi Implementare Proiecte din cadrul Camerei Agricole Caraş-Severin. Micii producători care doresc să acceseze fondurile europene nerambursabile prin această măsură se pot adresa, pentru elaborarea proiectelor de finanţare, Camerei Agricole Caraş-Severin.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou