REȘIȚA – În primii ani după Primul Război Mondial, Turcia a fost la un pas să fie ştearsă de pe hartă. A fost salvată numai de energia şi curajul unui ofiţer care a luat o ţară feudală, zdrobită, închistată în tembelism religios, şi a transformat-o, în doar câţiva ani, într-un stat stabil şi modern.
Un om care a înţeles că singura şansă a Turciei era modernizarea, nu tradiţionalismul stupid, care a reuşit să demonstreaze că statul laic nu este incompatibil cu religia musulmană şi care, pentru eforturile sale neobosite, a fost supranumit de compatrioţii săi Ataturk – „părintele turcilor“.
Însă, oricât de adorat a fost Mustafa Kemal în timpul vieţii, lecţiile sale au fost uitate destul de repede. Singurii care au rămas cu adevărat loiali moştenirii sale au fost soldaţii. Dacă de cele mai multe ori loviturile de stat militare nu aduc decât dezastre, în Turcia, în mod paradoxal, acestea au contribuit la dezvoltarea ţării: de fiecare dată când politicul a alunecat pe panta religioasă, trupele au intervenit pentru a apăra statul secular. Şi de fiecare dată au reuşit; de aceea, cu o atât de bogată experienţă în astfel de cazuri, neîndemânatica tentativă de zilele trecute mi se pare că este cam ciudată şi nu serveşte nimănui. Cu excepţia lui… Erdogan însuşi.
Poate părea pură fantezie, însă un astfel de eveniment (eşuat, fireşte) i se potriveşte perfect preşedintelui turc – îi dă posibilitatea să epureze fără milă unica piedică rămasă în calea sa (armata), să elimine opoziţia (degeaba partidele adverse au condamnat lovitura încă de vineri seara, ocazia de a scăpa de ele e prea bună ca Erdogan să o rateze), să concentreze tot mai multă putere în mâinile sale, ba chiar, dacă vrea, să arunce vina în capul americanilor, având astfel o scuză plauzibilă pentru îndepărtarea tot mai evidentă de Occident şi îndreptarea către un islamism atât de drag celui care se visează un nou sultan.
Săptămâna aceasta, după aproape un secol, Mustafa Kemal ar putea fi în cele din urmă înfrânt. Vom asista la noi măsuri „de urgenţă“, noi protestatari închişi, noi valuri de isterie religioasă şi noi atacuri împotriva „degenerării occidentale“. Iar de data aceasta, nimeni din Turcia nu va mai îndrăzni să li se opună. Mii de ofiţeri şi judecători care, deşi nu au participat sau chiar s-au opus loviturii dar care sunt adversari ai regimului, au fost deja arestaţi, ceea ce confirmă încă o dată că Erdogan a fost puţin cam prea bine pregătit pentru această „lovitură de stat“.
Foto: strategic-culture.org