Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reprezentanții Clubului Sportiv Universitatea și ai Universității Eftimie Murgu au cucerit 11 medalii la Campionatele Naționale de marș pentru seniori, tineret și juniori. La competiția care s-a desfășurat în municipiul Botoșani, din cele 11 medalii, șase au fost de aur, două de argint și trei de bronz. Dintre acestea, două au fost în concursul pe echipe, iar alte nouă la individual.

După rezultatele deosebite obținute în anii trecuți, iată că și în acest an studenții universității reșițene au reușit să obțină rezultate onorante pentru municipiul de pe malul Bârzavei. Reprezentanții universității și-au trecut în palmares titlul național la 20 km marș seniori, cu echipa formată din Narcis Mihăilă, Marius Cocioran și Atila Balog. La feminin, echipa formată din Mihaela Pușcașu (masterandă, anul I – MCA), Mihaela Acatrinei (anul III – EFS), Lăcrămioara Căruceriu (masterandă, anul I – MCA) și Loredana Cocoș (anul I – EFS) a devenit campioană națională la senioare.

Nouă medalii au fost obținute la individual. În competiția masculină, la seniori podiumul a fost în exclusivitate reșițean, cu Narcis Mihăilă campion național, urmat de Marius Cocioran și Ionuț Pleșu. De asemenea și la feminin – senioare, podiumul a fost în exclusivitate cucerit de studentele reșițene, prin Mihaela Pușcașu – aur, Mihaela Acatrinei – argint și Lăcrămioara Căruceriu – bronz.

La tineret, reprezentanții Reșiței au obținut două titluri de campioni naționali și o medalie de bronz, prin Lăcrămioara Căruceriu – aur, Ionuț Pleșu – aur și Remus Rădoi (anul II- EFS)– bronz.

„Felicitări CSM Universitatea Reșița! Campioni naționali individuali și pe echipe! Podium în totalitate la seniori, atât la masculin, cât și la feminin!”, a spus cel care-i pregătește pe atleții reșițeni, antrenorul Octavian Măzăran.