REŞIŢA – Aproximativ 2.300 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Caraş-Severin au susţinut săptămâna trecută Evaluarea naţională. Deşi în prima zi a examenelor de final de gimnaziu elevii reşiţeni se declarau nemulţumiţi şi speriaţi de proba la română, listele afişate vineri, 29 iunie, au arătat note mai mari la această materie. Asta a dus la schimbarea opiniei tinerilor cu privire la dificultatea subiectelor celor două examene.
„Am luat 8,65 la română şi 7,45 la matematică. Sunt mulţumită de rezultate şi nu mă gândesc să depun contestaţie. La matematică a fost puţin mai dificil, la subiectul al II-lea. Am avut de rezolvat o problemă în care să arăt că E(x) este egal cu 9“, ne-a mărturisit Octavia Bradea. Acelaşi subiect i s-a părut dificil şi colegului său, Bogdan Pop. Cu toate acestea, tânărul ne-a declarat că este „foarte mulţumit“ de notele obţinute, 8,30 la română şi 5.00 la matematică, şi nu se gândeşte să depună contestaţii.
Acum, elevul reşiţean se gândeşte la liceu, preferinţa lui fiind Liceul Teoretic „Diaconovici-Tietz“. La înscrierea în clasa a IX-a aspiră şi Andrei Popescu. Tânărul se vede „boboc“ al Liceului Teoretic „Traian Lalescu“. Cu toate acestea, până la înscrierea la liceu, absolventul Şcolii cu clasele I-VIII Nr.2 din Reşiţa se gândeşte să depună contestaţie la matematică. „Am luat 9,10 la română şi 7,65 la matematică. Nu ştiu sigur dar cred că voi depune contestaţie“, ne-a declarat Andrei Popescu. Dificil pentru el a fost punctul c de la exerciţiul 1 al ultimului subiect.
La acest exerciţiu, candidaţilor la Evaluarea naţională li s-a cerut sa determine cu câţi centimetri creşte nivelul apei dintr-o vază, după introducerea a patru cuburi din piatră, fiecare dintre acestea având muchia de 4 centimetri. La calcularea acestei probleme se mai ştie şi faptul că vaza are forma unei prisme drepte, cu înălţimea de 40 de centimetri şi baza pătrată, cu latura de 10 centimetri, iar în ea se toarnă trei litri de apă.
Lavinia Predescu