Reactualizat la:

Nominalizările C.S.M.R. 2007

Nominalizările C.S.M.R. 2007
REŞIŢA – Topul cuprinde luptători, atleţi, înotători, câte un boxer şi un gimnast, dar şi o patinatoare.

Printre structurile sportive care au prezentat, ieri, Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin, clasamentele celor mai buni sportivi în anul 2007 se află şi Clubul Sportiv Municipal Reşiţa.

Lider este luptătoarea Diana Mudrag, medaliată cu bronz la „europene“, podiumul fiind completat de atleta Iuliana Popescu, vicecampioană balcanică de senioare, şi gimnastul Cosmin Maliţa, vicecampion naţional de seniori.

Departajare delicată

O surpriză deosebită o reprezintă patinatoarea Larisa Ipati, vicecampioană naţională de senioare, care are dublă legitimare cu Clubul „Cornel Gheorghe“ Bucureşti, ocupantă a locului al IV-lea.

Urmează, pe locul al V-lea, înotătoarea Raluca Radaslavescu, apoi luptătorii Valentin Popescu şi Sorin Copil, ambii pe poziţia a VI-a, Roxana Năstruşnicu (lupte), Narcis Mihăilă (atletism), Ovidiu Berceanu (box) şi înotătoarele Iasmina Cojocariu şi Daiana Şerboane, ambele clasate pe poziţia a X-a. Cu siguranţă, majoritatea se vor regăsi şi în Top Sport Caraş-Severin 2007, clasament care se va comunica în cursul zilei de vineri.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Bojan Butulija, noul antrenor al CSM Reșița! Tevzadze și Trifkovic, cu drept de joc!
REȘIȚA - Așa cum Jurnal CS și Caon.ro au anunțat de săptămâna trecută, Bojan Butulija a revenit la Reșița, de [...] mai multe »
Alex Matei: N-am vacanțe, muncesc în fiecare zi de la 5 dimineața!
CARANSEBEȘ - Asta a spus micuțul judoka la primirea titlului de cetățean de onoare al Caransebeșului, cel mai [...] mai multe »
A doua victorie consecutivă pentru fotbalistele reșițene
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița a câștigat duminică, 20 octombrie, cu 4-0 confruntarea cu ACS United Bihor, [...] mai multe »
Sport nou în Caraș-Severin: tir cu arcul!
OȚELU ROȘU - În orașul de pe Valea Bistrei a avut loc zilele trecute concursul de tir cu arcul „Cupa Ferdinand”, [...] mai multe »
Ezerişul se impune în derby-ul pentru promovare
CARANSEBEȘ - Progresul Ezeriş – Voinţa Lupac 2-1 (0-1), duminică, 20 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul [...] mai multe »
Şoimii Oţelu Roşu, o echipă care promite şi… se ţine de cuvânt
CARANSEBEȘ - Era S Comexim Caransebeş – Şoimii Oţelu Roşu 2-5 (0-2), în etapa a VII-a a Ligii a IV-a, Zona [...] mai multe »
CSM Reșița a pierdut în prelungiri la Metaloglobus
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 19 octombrie, scor 0-1, partida din deplasare cu Metaloglobus, joc din [...] mai multe »
Magica a trecut de Armeniş cu 6-0 într-un meci de doar 60 de minute
CARANSEBEȘ - Magica Caransebeş – Foresta Armeniş 6-0 (4-0), sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul etapei a VII-a a [...] mai multe »
Școala „Sf. Maria” s-a impus la Cupa Golden Kids
BOCȘA - Sâmbătă, 19.10.2019, în sala de sport din cartierul bocșean „Nufărul” a avut loc prima ediție a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou