Reactualizat la:

Noi modernizări în Valea Domanului

Noi modernizări în Valea Domanului
REŞIŢA – Capacitatea de cazare a Stadionului „Mircea Chivu“ s-a mărit, zilele trecute, cu încă opt locuri.

Corpul vechi al Stadionului „Mircea Chivu“ a suferit, în ultimele două luni, noi modernizări. Având în vedere că mulţi dintre tinerii fotbalişti fie sunt navetişti, fie locuiesc în gazdă, prof. Cristian Bobar, directorul F.C. Şcolar Reşiţa, s-a gândit să valorifice apartamentul foştilor administratori ai stadionului, de-alungul anilor, spaţiu ajuns într-o evidentă stare de degradare. Astfel, cei mai talentaţi dintre sportivi vor putea beneficia de cazare, în condiţii dintre cele mai moderne. Este vorba de două camere a câte patru paturi, dotate cu mobilier nou şi televizoare. Şi, fireşte, de grup sanitar.

„Până la sfârşitul anului, vom definitiva lista cu jucătorii recomandaţi de antrenorii clubului care ar merita să beneficieze de cazare la stadion, ne-a declarat prof. Cristian Bobar. Sunt convins că şi părinţii lor vor fi mulţumiţi, fiindcă vor fi şi mai în siguranţă.“

În altă ordine de idei, oficialii clubului sunt în stadiu avansat cu demersurile pentru acoperirea terenului de zgură cu un covor sintetic, pe care cei peste 300 de copii şi juniori din Valea Domanului îl aşteaptă cu mare nerăbdare.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Voința Lupac întâlnește Ripensia Timișoara în Cupă
CARAȘ-SEVERIN - Voința Lupac va juca marți, 27 august, de la ora 17:30, pe teren propriu, cu Ripensia Timișoara, în [...] mai multe »
Fotbalistele se pregătesc pentru liga secundă
REȘIȚA - Campionatul Ligii 2 la fotbal feminin va începe pe data de 22 septembrie, când ACS Banat Girls va evolua [...] mai multe »
Prima înfrângere a venit în etapa a IV-a! Doană: Am pierdut pe greșeli personale!
REȘIȚA - CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 24 august, scor 0-1, partida din deplasare cu Daco-Getica. mai multe »
Venus Caransebeș, după 45 de ani!
CARANSEBEȘ - Luna august reprezintă un moment plăcut în istoria fotbalului din cartierul caransebeșean Pipirig, [...] mai multe »
CSM Reșița, după puncte la Daco-Getica
REȘIȚA - În etapa a IV-a a Ligii 2, CSM Reșița va întâlni sâmbătă, 24 august, în deplasare, de la ora 11:00, [...] mai multe »
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou