Reactualizat la:

Noi cursuri pentru apicultori

Noi cursuri pentru apicultori
CARAŞ-SEVERIN – De această dată, sesiunile de formare profesională se vor organiza la Reşiţa.

Reprezentanţii Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă organizează noi sesiuni de pregătire profesională pentru persoanele interesate să se specializeze în domeniul agricol şi în cel apicol.

„La cererea unui număr de 30 de apicultori, din localităţi învecinate Reşiţei, facem toate demersurile necesare astfel încât, în maximum două săptămâni, să începem un curs de pregătire pentru apicultori, cu o durată de trei luni. Şi de această dată, cursanţii vor fi instruiţi de specialişti din cadrul instituţiei noastre. Ca o noutate, la această sesiune de formare profesională va participa şi dl Daniel Drăgoi, din Vărădia, care a absolvit în anii trecuţi cursul de apicultori şi care, în prezent, este proprietarul unui număr de 350 de stupi“, ne-a declarat directorul coordonator al OJCA Caraş-Severin, ing. Pavel Nefir.

În localitatea Băuţar, se desfăşoară, începând din data de 29 octombrie, cursul pentru agricultori în domeniul culturii vegetale şi cel al creşterii animalelor. Sesiunile de formare pentru apicultori durează trei luni, iar cele pentru agricultori şase luni, la finalul cărora cursanţii primesc un certificat de absolvire, eliberat de Agenţia Naţională de Consultaţă Agricolă şi recunoscut de către Uniunea Europeană.

Roxana Nafiru
roxana.nafiru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cărăşeanul cu 900 de oi şi o poftă de viaţă aparte
DOCLIN - Petru David, de 65 de ani, s-a născut cu oaia-n curte, ne spune râzând. A crescut cu oile de mic și era [...] mai multe »
Suntem urmele lăsate în sufletele altora
REȘIȚA - Putem trăi şi fără să ne pese de ceilalţi, putem trăi fără ca celorlalţi să le pese de noi. Putem [...] mai multe »
Trei iezi cucuieți! Imagini rare din pădurile cărășene
CARAȘ-SEVERIN - Acestea au fost surprinse de iubitorii de natură de la Asociația Wild Caraș-Severin. Potrivit lui [...] mai multe »
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou