REŞIŢA – Succesul celei mai noi producţii a Teatrului de Vest a fost dublat de succesul de casă, la premieră nemaifiind nici un loc liber.
Chiar dacă nu avem o situaţie clară a biletelor vândute şi a locurilor rezervate pentru acest spectacol, o privire în sală ne-a întărit convingerea că toate locurile au fost ocupate, chiar şi pe laterale fiind necesare scaune în plus, evident, şi acestea ocupate. Fapt care ne-a trimis cu gândul la premierele de odinioară, când actorii reşiţeni jucau cu casa închisă. Semn bun, care se datorează în primul rând preocupării constante a managerului Florin Gabriel Ionescu de a aduce cât mai des în faţa spectatorilor ceva nou, iar în al doilea rând dorinţa aprigă a actorilor de a se lăsa descoperiţi mereu şi mereu, în cât mai multe ipostaze, roluri grele, unele neabordate decât de nume de referinţă ale scenei româneşti. Este şi cazul Cameliei Ghinea, acest spectacol fiindu-i dedicat pentru a încununa cei 30 de ani de carieră pe scena reşiţeană.
Strălucitoare ca întotdeauna, ea a dat viaţă Thelmei din piesa Marshei Norman, rolul mamei extravagante fiind interpretat cu exuberanţă într-o echilibrată alternare de stări. Camelia trece cu uşurinţă de la o stare la alta, necenzurându-şi expresivitatea, dar dozând-o, melodrama îngăduindu-i manifestarea unei succesiuni de emoţii: bucurie, extaz, tristeţe, îngrijorare, nepăsare mascată, toate pe fondul unei acute crize de comunicare. E când seducătoare şi uşuratică în paşi de dans, cocoţată cu umbrela pe un scaun, când protectoare şi tandră, ţinând în poală capul fiicei, Jessica, expansivitatea mişcărilor scenice, complexitatea jocului impus de un rol greu, fiind rodul experienţei de-o viaţă pe scena reşiţeană. Dealtfel, rolul Thelmei nu a mai fost interpretat decât de Doamna scenei româneşti, Olga Tudorache şi, mai recent, de Florina Cercel.
La fel de complex în acest duo actoricesc, pe fondul conflictului psihologic mamă-fiică, este rolul Jessicăi, o femeie epileptică de 40 de ani, extrem de nefericită după o căsnicie eşuată, al cărei fiu se află la închisoare pentru jaf armat. Andrada Samoilă are sarcina grea de a da întregii acţiuni nota tragică şi emoţia suspansului. Îi iese, şi o face cu naturaleţe, credibil, contribuind la greu în dialogurile care prezintă, de fapt, istoria familiei, unde, cum şi cu ce s-a greşit de s-a ajuns la situaţia limită în care ea va alege „să plece“ în marea călătorie spre tărâmul liniştii şi al întunericului. Ea se mulează expresiv pe condeiul scriitoarei americane, care nuanţează liberul arbitru şi dreptul de a alege să pună capăt interminabilei crize de comunicare. Excelent şi foarte inspirat sunt concepute toate scenele prin reluarea iar şi iar a momentului iniţial, când Jessie descoperă pistolul tatălui, care va culmina cu decizia finală de a se sinucide. Fiecare reluare a momentului iniţial conduce spre o altă scenă, o altă situaţie, practic tot atâtea motive de suicid, de a rămâne neclintită în hotărârea de a pune capăt unei nefericiri predestinate. De remarcat amintirile pe care i le construieşte mamei prin intermediul aparatului de filmat, proiectate în decor, dar şi regia detaliată a propriei înmormântări. Deşi este prezentată ca o tragicomedie, elementele comicului sunt mai mult de situaţie, aproape neesenţiale în ansamblul de fond, profund melodramatic.
Invitată pe scenă, regizoarea Mihaela Lichiardopol a fost vădit emoţionată alături actriţele care au dat viaţă unor personaje feminine de colecţie. Aplauzele, florile, chemările repetate la scenă au fost pe măsura evoluţiei lor în noua producţie a Teatrului de Vest, partea cea mai frumoasă pe care oamenii de teatru o aşteaptă, cu siguranţă, la fiecare premieră, la fiecare spectacol.