Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Acesta este motivul pentru care deputatul de Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, a participat la un protest inedit împotriva violenţei în familie.

Pe scările Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti s-au adunat miercuri seara sute de perechi de pantofi roşii. Un protest inedit organizat de Fundaţia Mereu Aproape împotriva violenţei asupra femeilor. Au fost prezente femei din mai multe judeţe ale ţării, Caraş-Severinul fiind reprezentat de către preşedintele OFSD, deputatul Luminiţa Jivan, o susţinătoare a luptei împotriva violenţei.

„Acţiunea a fost impresionantă şi am participat pentru faptul că în fiecare clipă cred că unei femei nu trebuie să îi ştergi zâmbetul cu nimic, nu trebuie să îi striveşti sufletul cu o palmă. O femeie, orice femeie, stârneşte admiraţie. O femeie trebuie iubită, preţuită, respectată pentru ca la rândul ei să poată iubi, preţui, respecta, să poată creşte copii în spiritul demnităţii umane. Apreciez evenimentul şi susţin orice acţiune care are menirea de a ne atrage atenţia că violenţa striveşte suflete, iar aceasta a pantofilor roşii a avut un impact emoţional deosebit. Violenţa nu are nimic de a face cu civilizaţia şi evoluţia, iar noi, indiferent ce funcţie avem, trebuie să pledăm pentru o societate educată şi sănătoasă în care violenţa să nu existe decât ca simplu cuvânt. În faţa violenţei nu are voie nimeni să stea cu mâinile în sân“, a declarat pentru caon.ro, deputatul Luminiţa Jivan.

Simbolul pantofilor roșii a luat naștere în Italia, cu scopul de a susține lupta împotriva violenței în familie.