REŞIŢA – Sub genericul „Să ne cunoaştem valorile“, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“, a avut loc expoziţia de fotografie semnată de Nicolae Şuşară. Îndrăgostit de natură, artistul surprinde în imagini frumuseţile lumii care ne înconjoară, de la arbori, flori şi păsări, până la cursuri de apă, cascade, peşteri şi munţi.
Şi pentru că în tot ceea ce face pune mult suflet, acest lucru se observă şi în lucrările sale, apreciate de pasionaţii şi iubitorii de fotografie. Aşa se face că Nicolae Şuşară a fost invitat să expună la târgurile de turism din ţară pentru a promova Banatul de munte, iar, de-a lungul vremii, a avut expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate. În cadrul evenimentului găzduit de biblioteca germană, artistul a prezentat fotografii imortalizate la lacul Buhui, din apropierea Aninei. Evenimentul a fost mediat de gazda Erwin Josef Ţigla, care şi-a surprins invitatul cu o serie de întrebări în urma cărora a fost creionată personalitatea artistului şi omului Nicolae Şuşară.
„Nicolae Şuşară iubeşte munţii. De mic copil mi-a plăcut să cutreier munţii, lucru pe care l-am şi făcut, pentru că mă încarc de fiecare dată cu energie. Am moştenit dragostea pentru munte de la naşul meu, care mă lua mereu cu el în drumeţii. Mi-au plăcut atât de mult poveştile cu Adam Neamţu, încât mă prefăceam că sunt şi eu haiduc, şi mă ascund în munţi. Dragostea pentru natură mi-a fost insuflată şi de unul din profesorii mei de la şcoală, domnul Ungureanu“, a spus fotograful.
Nicolae Şuşară s-a născut la Anina, însă drumul vieţii la adus la Reşiţa pentru câţiva ani, după care s-a reîntors în fostul oraş minier. Artistul povesteşte că în anii în care a lucrat la Reşiţa, ca angajat la UCMR, s-a simţit închis, asemenea unei păsări în colivie. A plecat de aici şi s-a angajat la o firmă de telecomunicaţii, însă ducea mereu dorul petrecut în mijlocul naturii. Aşa a ajuns la Ocolul Silvic din Anina unde, în prezent, este cabanier. Întrebat ce reprezintă lacul Buhui pentru fotograful şi omul Nicolae Şuşară, acesta a răspuns: „Este o altă lume, un vis! De ce?! Pentru că este primul baraj din România, pentru că este lacul îndrăgostiţilor“.
Nicolae Şuşară mai spune că, prin prisma meseriei pe care o are, încearcă să le insufle şi celor mici dragostea pentru natură şi pentru frumos.