REŞIŢA – Ediţia omagială din acest an s-a bucurat de un adevărat record de participare.
Sala Polivalentă din municipiu a reunit, recent, 40 de iubitori ai sportului minţii, dornici să onoreze ediţia 2011 a „Memorialului Nicolae Sandu“ la şah. Gestul lor este cu atât mai deosebit, ca respect pentru cel care a desfăşurat o lungă activitate de voluntariat, în slujba şahului, în condiţiile în care nu s-au acordat premii în bani! Şi-au disputat întâietatea 23 de seniori şi 17 juniori, fiind programate şapte runde.
În final, s-a impus Sergiu Cozmolici, cu 6,5 puncte, din 7 posibile, urmat de Mihai Bolintiş, cu 6 puncte, şi Cornel Bohara, 5 puncte, acesta din urmă detaşându-se de alţi patru competitori, cu acelaşi număr de puncte, graţie coeficienţilor specifici (Trifu Vuiţa, Valeriu Grozav, Marius Popa Ghiţă, Ionel Doru Nichita şi Ioan Guler).
De reţinut faptul că cel mai tânăr participant a fost Robert Mădălin Şălariu, în vârstă de doar cinci ani şi zece luni, cu 2,5 puncte, iar cel mai vârstnic concurent a fost venerabilul Francisc Magosin, 81 de ani, cu 3,5 puncte. Şi că turneul memorial a fost un bun prilej de pregătire pentru cinci dintre participanţi, în perspectiva întrecerilor la care vor lua parte la finele acestei săptămâni.
Mihai Bolintiş va fi angrenat în ediţia 2011 a Dinamoviadei, iar David Goiceanu Datcu, Andru Mihai Buga, Anna Diana Colonescu şi Daria Maria Zlimbea vor lua startul la Campionatul Naţional de şah pentru juniori, echipe mixte, ambele competiţii urmând să se desfăşoare la Călimăneşti-Căciulata.
„Ne bucurăm foarte mult de faptul că reuşim să atragem tot mai mulţi iubitori ai şahului, ne-a precizat maestrul internaţional Corneliu Buşu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin. Sigur, punem accent mai deosebit pe copii şi juniori, dar nu neglijăm nici celelalte categorii de vârstă. Mai ales că jucătorii mai experimentaţi, pe lângă plăcerea de a practica acest sport, le pot fi de un real folos generaţiilor mai tinere“.