Reactualizat la:

Nicolae Jurjuca, bronz la Campionatul National de Judo

Nicolae Jurjuca, bronz la Campionatul National de Judo
Scris de M.C. - REȘIȚA – Sportivul legitimat la CS Muncitorul Reșița a participat la întrecerea națională de la Drobeta Turnu Severin, cu șanse reale de a urca pe podiumul de premiere. Elevul antrenorului Daniel Păștean a concurat la Campionatul Național U15 la categoria 73 kg și a intrat în posesia medaliei de bronz.

Rectifica

Primul meci, pe care l-am și pierdut, a fost destul de greu. Am pierdut cu o penalizare. Apot, totul a fost ușor, inclusiv meciul pentru medalia de bronz. A fost o finală de Campionat Național, toți vor medalie, dar din păcate eu am pierdut primul meci și n-am mai ajuns la Balcaniadă. Și regret acest lucru. Pentru mine urmează în acest an, Campionatul Național de ne-waza, la U15 și U16”, ne-a spus Nicolae Jurjucă.

Am sperat și de altfel eu cred că și puteam cu mai multă atenție să ajungem în finala mare și să o și câștigăm. Deoarece cu sportivul care a câștigat finala categoriei 73 kg, Nicolae Jurjucă s-a mai întâlnit și cu altă ocazie, ultima dată anul acesta în luna ianuarie, când a și câștigat meciul. Dar, de asta a pierdut printr-o penalizare. A avut și ghinionul că a picat pe aceeași parte a tabloului cu doi dintre cei mai bine cotați sportivi din țară. Sportivul nostru s-a întâlnit în primul meci, decis la o penalizare, nu a punctat niciunul dintre ei. Ăsta a fost, să zic, ghinionul nostru. Dacă se întâlneau în fazele finale, puteau câștiga meciul. Restul meciurilor le-a câștigat la ippon, inclusiv meciul din finala mică, pentru medalia de bronz. N-au fost probleme, Nicu a câștigat meciurile lejer, datorită muncii depuse întregul an în sală și aici s-au văzut și rezultatele. Ne pare rău, că eu zic că puteam mai mult decât medalia de bronz”, a spus la rândul său și antrenorul Daniel Păștean.

 

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Resita a castigat amicalul de la Moldova Noua
REȘIȚA - Rosso-nerii s-au impus sâmbătă cu 2-1 în deplasarea amicală de la Moldova Nouă împotriva echipei [...] mai multe »
Meci important pentru Muncitorul
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ion Roman va disputa luni, 27 februarie, un meci foarte important împotriva formației [...] mai multe »
Favorita pe hartie, Banatul pierde inca un meci acasa
CARANSEBEȘ - Caransebeșenii au cedat în 5 seturi, 2-3, după o partidă dramatică, în fața Științei Bacău, [...] mai multe »
Resita e tare la kickboxing
REȘIȚA - Cinci locuri I la un concurs organizat în județul Timiș. CSM Școlar Reșița are și o secție de arte [...] mai multe »
Victorie muncita pentru Viitorul Caransebes
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – ACS Ghiroda 2-1 (2-0),într-un meci de verificare disputat vineri după-amiază, [...] mai multe »
CSM Resita intalneste Moldova Noua
REȘIȚA - Încă un amical pentru rosso-nerii lui Leontin Doană. Echipa de fotbal CSM Școlar Reșița va disputa [...] mai multe »
Viitorul handbalului resitean
REȘIȚA - Continuă activitatea Academiei HC Adrian Petrea Reșița. mai multe »
Fetele din Banat pregatesc returul Ligii a II-a
REȘIȚA - Echipa Banat Girls Reșița va efectua un cantonament la Anina. mai multe »
Fratii Caras, campioni nationali la lupte
REȘIȚA - Vlad și Ionuț Caraș au luat aurul la Campionatul Național U23 de la Timișoara. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou