Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sindicaliştii din casele judeţene de asigurări de sănătate, organizaţi în federaţia sindicală CASIND au obiecţii majore în ceea ce priveşte proiectul de act normativ.

„Din nou se încearcă ideea ca anumite legi capitale să fie trecute pe sub masă şi să păstreze aceleaşi neconcordanţe şi să aibă acelaşi fond pentru a fi supuse spre aprobare. La această lege a sănătăţii lucrează actualul ministru de resort, care a lucrat şi la prima, cea retrasă. E o lege care nu concordă cu situaţia României, pentru că trebuie să ne fie foarte clar: noi nu suntem un stat puternic care îşi permite să adopte un asemenea act normativ pentru Sănătate. În realitate, veniturile populaţiei nu depăşesc 150 de euro pe lună, în ideea că, în noua lege asiguratorii (privaţi, mutuali, sociali) ca să poată funcţiona trebuie să ridice la 400 de euro pachetul minimal. Deci, e clar că un procent de 30-40% din cetăţenii României nu vor avea acces la sănătate“, a precizat Nicolae Drăgan, preşedintele CASIND Caraş-Severin.

În opinia acestuia, unul dintre punctele negative ale proiectului de lege ar fi lipsa de pregătire a României, ca stat, legată de asigurările mutuale, atât în casele de asigurări, spitale sau asiguratori privaţi. „Strategiile naţionale în domeniul sănătăţii se fac pe baza intereselor“, a mai amintit Nicolae Drăgan.

Potrivit lui Nicolae Drăgan, listele cu medicamentele care suportă compensare, intrarea altora pe aceste liste şi industria farmaceutică sunt factori care influenţează şi sunt influenţaţi în domeniul Sănătăţii.

„Există şi părţi bune ale acestui proiect de lege, în sensul că liberalizează finalmente profesia de medic. Se dă dreptul la o liberă negociere a salariilor pe criterii de valoare. Încă nu suntem pregătiţi pentru a implementa o asemenea lege. Statutul asigurărilor ar fi trebuit să fie, în continuare, social. Furnizorii de servicii private ar fi trebuit să intre, în concurenţă, pe piaţă“, a mai amintit preşedintele CASIND Caraş-Severin.

Aşa cum se ştie, cei mai valoroşi doctori se regăsesc cu precădere în centrele universitare. Noile prevederi ale legii pot accentua migrarea medicilor experimentaţi înspre aceleaşi centre, pentru că plata valorii va fi făcută în acele medii economice ridicate.

„În «spitalele sociale», adică restul, vor fi medici dedicaţi zonelor respective sau a căror valoare nu se ridică la a celor din centrele universitare. Pacientul este cel care pierde. La fel şi medicii tineri care vor intra greu în branşă pentru a se dezvolta profesional. În momentul de faţă şi pe următorii 10-15 ani, va fi mai rău pentru asiguraţi, lucru amplificat şi de această lege. Ca ceva să funcţioneze, schimbând radical un sistem, cel puţin trei-patru ani va fi o nebuloasă. Opinia mea este că Legea 95, puţin cosmetizată într-un singur punct, ar rezolva problema. Trebuie să recunoaştem că, de fapt, se urmăreşte acest «tort» de cinci miliarde de euro care provin din cotizaţiile asiguraţilor şi angajatorilor“, a concluzionat Nicolae Drăgan.

Flavius Rotariu