Reactualizat la:

Nicolae Balaci, teste la Juniori II

Nicolae Balaci, teste la Juniori II
REȘIȚA – Dublu campion național de atletism în acest an, în probele de 60 și 400 de metri la nivelul juniorilor III, rezultate aduse pentru Liceul Teoretic „Traian Vuia”, reșițeanul Nicolae Balaci a participat zilele trecute la București, la prima etapă a Campionatului Național de Atletism al Juniorilor II.

Așadar, o categorie superioară de vârstă, în care s-a confruntat cu sportivi mai mari ca vârstă, dar chiar și așa a făcut față întrecerii. După ce a doborât un record național în proba de 300 de metri, la o întrecere de anvergură din Turcia, performanță neomologată însă de Federația Română de Atletism, deoarece în Turcia nu s-a efectuat testul antidoping, elevul antrenorului Irinel Dumitru a concurat cu succes la Juniori II. Astfel, Nicolae Balaci și-a testat potențialul în perspectiva viitoarelor întreceri cu caracter național și internațional.

Reprezentând de această dată Clubul Sportiv Universitatea Reșița, Nicolae Balaci a ajuns în finala probei de 100 de metri, în care s-a clasat pe locul al treilea, cu timpul de 11 secunde și 29 de sutimi, în condițiile în care primii doi clasați sunt cu doi ani mai mari ca vârstă decât sportivul reșițean.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSU Reșița și-a aflat adversarele din Divizia A
REȘIȚA - Handbalistele de la CS Universitatea Reșița și-au aflat adversarele din Divizia A, Seria D, din sezonul [...] mai multe »
Vaidasigan: Pe 29 august vom simți pe pielea noastră ce înseamnă Liga Națională
REȘIȚA - Handbaliștii reșițeni au încheiat seria meciurilor amicale, iar acum așteaptă cu nerăbdare startul [...] mai multe »
Nu este nicio legătură între CSM Reșița și Sportul Snagov
REȘIȚA - Consilierul local Hadrian Popescu și președintele Cristi Bobar au explicat faptul că între CSM Reșița [...] mai multe »
Laura Rus, din nou la națională
CARAȘ-SEVERIN - Fotbalista din Bocșa a fost convocată din nou la naționala de senioare a României. Laura Rus a [...] mai multe »
Lucian Dobre, planuri mari cu ACS Mundo Reșița
REȘIȚA - Antrenorul Lucian Dobre are planuri mari cu ACS Mundo, club care are deja filiale atât în Reșița, cât [...] mai multe »
ACS Banat Girls caută junioare
REȘIȚA - ACS Banat Girls Reșița organizează joi, 22 august, de la ora 16, pe stadionul Gloria, o acțiune de [...] mai multe »
Handbaliștii, pregătiți pentru Liga Națională
REȘIȚA - CSM Reșița a disputat la finalul săptămânii trecute ultimele două meciuri amicale înainte de startul [...] mai multe »
Leo Doană: Avem un început de sezon peste așteptări
REȘIȚA - După succesul cu 3-1 în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Leontin Doană consideră că acest [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie fără emoții cu Pandurii Tg. Jiu
REȘIȚA - CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 17 august, cu scorul de 3-1, partida cu Pandurii Târgu Jiu, într-un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou