SASCA MONTANĂ – La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea unităţii, administraţia locală aflându-se acum în situaţia de a relua licitaţia.
Graţie unui proiect derulat şi finanţat de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală, dispensarul comunal va prinde din nou viaţă. Aproximativ 1,2 milioane de lei sunt alocate pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea dispensarului, spune primarul comunei Sasca Montană, Ion Poplicean. Deşi nemulţumit de toată această situaţie care, în mod evident, va întârzia finalizarea proiectului, edilul spune că atitudinea constructorilor este una cât se poate de firească.
„Cred că nu s-au prezentat fie pentru că au personal puţin, fie pentru că vorbim despre o lucrare mică, care pentru marii constructori este nerentabilă. Şi, probabil, că am face cu toţii aşa, deci, nu trebuie acuzaţi. Pe de altă parte, vom relua procedurile, în maximum 10 sau 20 de zile, aşa cum spune legea“, a menţionat Poplicean.
Edilul şi-a exprimat însă îngrijorarea vizavi de faptul că medicul de familie care deserveşte comuna s-a pensionat în urmă cu jumătate de an şi nu se ştie câtă vreme acesta va continua să ajute bolnavii. „Trebuie să găsim un alt cadru medical, căci cel pe care-l avem s-a pensionat deja şi nu ştiu cât timp va mai continua să ne ajute. Pentru medicii care doresc să se stabilească la noi în comună punem la dispoziţie un apartament de serviciu“, a mai spus primarul din Sasca Montană.