Reactualizat la:

Sefii PNL Caras-Severin nu pleaca la Bruxelles

Sefii PNL Caras-Severin nu pleaca la Bruxelles
CARANSEBEŞ – PNL Caraș-Severin nu s-a decis încă dacă va avea sau nu un candidat pe lista liberalilor pentru alegerile europarlamentare din acest an.

Rectifica

Întrebat dacă liberalii din județ au convenit asupra vreunui nume, liderul acestora, Marcel Vela, a declarat că nu au existat discutii pe această temă până acum, însă nu este exclus ca filiala cărășeană să propună un candidat pe lista PNL.

„Încă nu am discutat despre posibilitatea ca PNL Caraș-Severin să aibă un candidat la europarlamentare. Săptămâna viitoare avem reuniunea Biroului Politic Central și apoi Delegația Permanentă și atunci vom discuta și potențiale nominalizări pentru Parlamentul European. Până în prezent nu am avut nicio discuție și nu am facut nicio strategie, nestabilindu-se concret varianta de candidați, pe liste comune USL sau separat. Abia după Sărbători am discutat și s-a concretizat că vom candida pe liste separate și evident că, în această conjunctură, vom analiza și posibilitatea desemnării unui liberal din Caraș-Severin pe lista de candidați pentru PE”, a precizat Vela.

Vicepreședintele executiv al PNL a mai spus că nici el, nici președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, nu vor candida pe lista pentru alegerile europarlamentare. Dar, dacă vor decide să propună un candidat din partea filialei PNL Caraş-Severin, acesta va fi reprezentativ pentru Banat, va fi cineva carismatic, cu rezultate importante în plan profesional şi apreciat de către alegători.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Si vicele CJ, Ionut Popovici, cere demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Acesta susţine că multe primării din judeţ nu au bani nici de salarii pentru că nu au primit nimic [...] mai multe »
Toamna de poveste cu Jurnal de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este [...] mai multe »
TIR rasturnat intre Ghertenis si Maureni
CARAȘ-SEVERIN - Un TIR s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN 58B, blocând drumul la kilometrul 39+100 de metri, [...] mai multe »
Mocioalca, mandatat de PSD CS să ceară demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Şeful PSD Caraş-Severin a primit 70 de voturi pentru, doar 10 membrii CEx votând împotrivă. mai multe »
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Olariu: La liceul nostru, elevii nu vor pierde ani din viata
CARANSEBEŞ - Nou apărut în peisajul învățământului caransebeșean, Liceul Tehnologic Max Ausnit, care [...] mai multe »
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou