BOCȘA – Fanfara din Bocșa a întreținut atmosfera târgului agricol desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni. În prima zi, vremea ploioasă a diminuat numărul vizitatorilor, iar unii dintre comercianți și-au exprimat dorința ca autoritățile locale să execute lucrări de amenajare a locației târgului. Jurnal de CS a discutat cu producătorii agricoli prezenți la eveniment.
Am venit la târg cu pastramă, slănină cu boia, cârnați de casă de porc și de capră. Lumea cumpără, înseamnă că le place. Oamenii deja mă cunosc și mă caută. Organizarea e bună, dar vremea strică un pic socotelile. Asta însă vine de sus. Chiar și așa, vânzarea a mers peste așteptări de bine, am făcut vânzare încă de la primele ore. Am mai venit la târgul de la Bocșa și a mers mulțumitor. Însă recent, la Reșița, vânzarea a mers extraordinar de bine.
Ioan Păun, produse tradiționale, Soceni
Iubesc animalele și păsările, de aceea mă ocup de păsări. Fac asta din pasiune, deși cândva mergea binișor. Vânzarea merge slab, căci vremea nu ne lasă și nici oamenii n-au bani. Prețurile au scăzut dar, chiar și așa, oamenii tot n-au bani. Locația de la Bocșa e destul de bună însă nu e plină și e păcat. Ar trebui mai multă implicare din partea celor care se ocupă de eveniment. Eu particip la târgurile agricole din Caraș-Severin și din județele învecinate.
Lucian Petrovici, crescător păsări, Grădinari
Atmosfera e frumoasă, dar vremea încurcă socotelile. Am mai fost la târgul de la Bocșa și a mers binișor. Am venit cu legume, fructe, brânzeturi, răchie, pălincă. Lumea ne caută, avem clienți fideli în special la brânzeturi și pălincă. Unii ne caută și acasă, pentru că le plac produsele noastre și, când le termină, revin la noi. Sunt în special oameni de la orașe și ne spun că nu se compară produsele din magazine cu ceea ce producem noi acasă.
Magdalena Martalogu, produse tradiționale, Cornereva
Produc vase din lemn de salcâm, dud și stejar. Oamenii le cumpără, pot ține și 70-80 de ani dacă sunt bine întreținute. E moștenire de familie care, din păcate, se pierde. E prima dată când particip la târgul de la Bocșa, despre care am aflat de la alți comercianți pe care-i cunosc din piețe și târguri. Cu siguranță vremea își pune amprenta și lumea probabil nu știe că se găsesc și vase din lemn. Obișnuiesc să vin frecvent în zona Banatului.
Constantin Drăgoi, dogar, Sadova, Jud. Dolj
Am fost la un târg de la Muzeul Satului din Timișoara. Acolo, un cumpărător mi-a spus că brânza noastră stă în frigider și un an de zile. Am rămas surprins, asta înseamnă să faci brânză cu cheag natural. Lumea mă caută, caută produsele noastre și ne spune să mai venim. Marțea și vinerea merg la piața nouă din Lugoj, iar acasă rămâne copilul. Așa reușesc să mă descurc. La târgul de la Bocșa vânzarea merge binișor, după vreme.
Ioan Marta, produse tradiționale, Fârliug
Merg la târgurile agricole din județ la care mă invită Camera Agricolă, căreia îi mulțumesc pentru asta. Aduc slănină și cârnați de porc și porc și capră. Toate produsele sunt de casă, afumate cu lemn de cireș. Am mai fost la târgul de la Bocșa însă ținea o singură zi. Acum e prima dată când ține două zile. Vânzările sunt modeste, căci orașul nu e obișnuit cu așa ceva, iar locația nu e cea mai potrivită. Și vremea afectează numărul de vizitatori.
Gheorghe Căpraru, crescător de animale, Reșița
Cioplesc în lemn de tei, stejar și nuc. Mulți străini cumpără ce fac eu și le place. Cu cât produsul e mai nefinisat, cu atât e mai apreciat, cele finisate sunt considerate kitsch. Organizarea și atmosfera târgului de la Bocșa au fost bune, însă vremea a afectat vânzarea. Cred că ar fi bine ca târgul să se țină mai devreme, căci așa ar crește șansele să fie vreme bună și să vină mai multă lume. Am fost la târg și în primăvară și atunci vânzarea a mers bine.
Ion Sălăjan, cioplitor, Doclin
Merg la târguri din județ și din județele învecinate și lumea e foarte mulțumită deoarece știe că facem produse bune. Mai zic unii că e mai scump decât la magazin dar, în general, oamenii sunt mulțumiți. La Bocșa am venit cu caș de vaci, nucă, pălincă și răchie de anul acesta și veche de trei ani și de zece ani. Vânzarea e promițătoare, cred că vizitatorii sunt mai puțini din cauza vremii. Am ruga autoritățile ca, pe viitor, să se implice în amenajarea locației.
Pavel Șandru, produse tradiționale, Fârliug