Reactualizat la:

Nereguli grave descoperite la firma de dezinsecție vizată în dosarul Miorița 8. Lipsa autorizațiilor, substanță letală cumpărată „la negru” și niciun control în 4 ani!

Nereguli grave descoperite la firma de dezinsecție vizată în dosarul Miorița 8. Lipsa autorizațiilor, substanță letală cumpărată „la negru” și niciun control în 4 ani! © foto: Tion
Scris de Raoul Jurchela - Non-combat din partea autorităților competente, DSP și DSV, în cei patru ani de activitate a firmei care se pare că a provocat moartea a trei persoane în urma unei dezinsecții, la Timișoara. Societatea nu avea autorizație de funcționare din partea primăriei, punctul de lucru nu era avizat sanitar-veterinar, iar substanța letală a fost achiziționată „la negru”. Mai mult, patronul firmei a desfășurat activități de dezinsecție deși din 2017 nu mai avea contract de servicii cu un medic veterinar sau cabinet veterinar, ceea ce ar fi trebuit să ducă automat la pierderea valabilității autorizației sanitar-veterinare. În patru ani nici una dintre instituțiile abilitate nu a controlat societatea comercială nici măcar o singură dată!

Rectifica

Informațiile au fost obținute cu greu de jurnaliștii prezenți la a treia conferință de presă organizată de autorități, după nenorocirea petrecută pe strada Miorița din Timișoara. Reprezentanții celor două instituții abilitate să desfășoare controale în domeniul vizat, DSP – Cornelia Malac și DSV – Cristina Popa, au pasat responsabilitatea controalelor și pe cea a avizărilor dintr-o parte în alta, evitând să răspundă clar la întrebările legate de cine și ce controale ar fi trebuit să deruleze în cazul firmei de dezinsecție.

Societatea comercială și-a început activitatea în 2015 și a fost avizată sanitar-veterinar în baza unui contract obligatoriu semnat cu un medic veterinar sau cabinet veterinar. Înțelegerea a expirat în 2017 și, pentru că nu a fost prelungită, ar fi trebuit să aducă automat pierderea valabilității autorizației sanitar-veterinare.

”Deci obligatoriu la autorizare are nevoie de un contract de prestări servicii cu un cabinet veterinar sau cu un medic veterinar. Deci autorizarea necesită acest contract. De obicei contractele respective se încheie pe o perioadă de un an sau doi ani. Pe autorizația sanitar veterinară se specifică în mod expres că orice document care nu mai este conform, în momentul în care documentul nu mai există, autorizația își pierde valabilitatea”, a spus Cristina Popa, șeful DSV.

Nu este însă singura problemă a societății comerciale.

“Societatea avea autorizație sanitar veterinară încă din anul 2015. Am aici dosarul de autorizare, el este complet și conform, am verificat astăzi cu colegii mei. Problema este că de dimineață, noi am făcut niște verificări pe net și îl găsim la o altă adresă. Reclama care și-o face apare la o altă adresă și probabil, în momentul acesta, noi autorizăm doar punctul de lucru, nu sediul lui social. Dacă se adeverește, el figurează la o altă adresă și înseamnă că în acest moment nu este autorizat sanitar veterinar”, a explicat în continuare Cristina Popa, șeful DSV.

Din păcate, în cei patru ani de activitate, DSP și DSV nu au desfășurat niciun fel de control la societatea comercială în cauză. În urma anchetei a fost stabilit că patronul firmei de dezinsecție și deratizare ar fi achiziționat substanța letală „la negru”, de la o cunoștință.

“Așa cum prevede legislația, Direcția de Sănătate Publică trebuie să verifice această unitate dacă informează populația în momentul în care execută asemenea lucrări pentru o informare corectă cu privire la substanțe, la data la care se efectuează aceste lucrări și recomandările producătorilor. Biocidele se verifică și fac parte din acțiunile tematice de control pentru cei care depozitează și pentru comercianți”, a spus Cornelia Malac, șeful DSP Timiș.

Specialiștii timișoreni au identificat, în locațiile controlate luni, depășiri letale ale concentrațiilor de fosfuri metalice. Șefa DSV Timiș, Cristina Popa, nu a putut însă spune cu exactitate, deși instituția condusă de ea a fost cea care s-a ocupat de analize, care este concentrația permisă și care au fost valorile prezente în locații, reieșite în urma analizelor. Reprezentantele DSV și DSP nu au putut preciza clar care este instituția care are în atribuții controlul și autorizarea persoanelor care desfășoară astfel de activități.

În acest moment, în Timiș, sunt 58 de firme DDD înregistrate în Timiș, dar nici reprezentanții DSP și nici cei ai DSV nu au putut spune câte dintre acestea au fost controlate în trecut. Societatea vizată nu a avut parte de niciun control. Singurul control al societății comerciale a fost încercat de Direcția Sanitar Veterinară, luni, însă nu a putut fi efectuat pentru că patronul societății comerciale era deja la poliție, la audieri. Reprezentantele DSV și DSP au susținut și că substanța letală are un regim special, iar aceasta nu trebuia folosită în spații închise, de locuit.

Articole pe aceeași temă:

Directorul Ambulanței Timiș: Ne pare rău, nu s-a putut mai repede. Mi-ar fi plăcut să evităm această tragedie

Noi bâlbe ale autorităților: Grădiniță din Timișoara evacuată de pompieri, la 24 de ore după ce Bistim Dera a făcut deratizare/dezinsecție

Radiografia tragediei de pe Miorița 8, pe ore și minute. Cei de la ISU Banat explică cum au decurs intervențiile

30 de persoane, în continuare internate în spitalele din Timișoara, în urma tragediei de pe Miorița 8

Patronul firmei care a făcut deratizarea pe Miorița 8 și în alte patru locații a fost reținut pentru 24 de ore

Doi copii și mama unuia dintre ei, morți. Alți doi copii și trei adulți, la spital. Toți locuiesc în același bloc



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria TION Ştirile judeţului Timiş
Adio, vaporașe, trotinete și biciclete VeloTM, până la primăvară!
Vaporașele, trotinetele și bicicletele STPT intră la iernat. Din cauza scăderii temperaturilor, cei de la societatea [...] mai multe »
Piloți la Liceul Calderon din Timișoara. Avioane și elicoptere vor survola școala
Aproximativ 20 de aviatori vor fi prezenți la Liceul Jean Louis Calderon din Timișoara, în 10 decembrie, pentru a le [...] mai multe »
Șantierul de la AEM dă peste cap circulația STPT
Lucrările desfășurate de Societatea de Drumuri Municipale dau peste cap circulația mijloacelor de transport în [...] mai multe »
Angajații UBC din Iulius Town devin Moș Crăciun pentru 300 de copii nevoiași
Pentru al treilea an consecutiv, angajații care lucrează în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din [...] mai multe »
Greu cu șantierele la podurile din Iosefin! Semafoarele încă nu merg pe Dragalina
Se lucrează și nu prea pe șantierele de la podurile din zona Iosefin. Muncitorii firmei care se ocupă de Podul [...] mai multe »
Armonie stricată: un șofer a vrut să urce cu mașina în tramvai, la Timișoara
Accident de circulație produs joi, pe bulevardul Regele Carol din Timișoara. Un tramvai Armonia a fost avariat după [...] mai multe »
S-a deschis adăpostul de iarnă pentru oamenii străzii din Timișoara pentru prevenirea deceselor prin hipotermie
Iarna își face din ce în ce mai mult simțită prezența, așa că Direcția de Asistență Sociala a Municipiului [...] mai multe »
Mulberry Development dă startul lucrărilor la Radisson Blu, primul hotel internațional de top în oraș
ADVERTORIAL. Mulberry Development, dezvoltatorul proiectului imobiliar ISHO, a obținut autorizația de construcție [...] mai multe »
Minor iranian solicitant de azil căutat de poliție după ce a dispărut dintr-un centru de asistență socială din Timișoara
Căutări ale polițiștilor timișeni de la Serviciul de Investigații Criminale, la Timișoara. Oamenii legii au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou