Reactualizat la:

Nemţii îşi respectă tradiţia

Nemţii îşi respectă tradiţia
GĂRÂNA – Comunitatea germană continuă să păstreze obieciul de Kirchweih. 

 (2 comentarii)

Cu mai mulţi ani în urmă, comunitatea germană a decis reluarea sărbătorii hramului bisericii din Gărâna pentru a menţine tradiţiile din cunoscuta localitate înfiinţată de coloniştii germani şi austrieci în timpul domniei Mariei Tereza.

Tradiţionala manifestare a început sâmbătă, 24 octombrie, şi s-a încheiat a doua zi cu un bal la Casa de Cultură din sat. În fața a câtorva sute de participanți, au evoluat Fanfara din Nădlac, precum şi formaţia „Meteor“ din Ungaria, special invitată  pentru eveniment.

Aceasta este formată din etnici şvabi din ţara vecină. Mulţi etnici germani s-au întors să-şi vadă locurile natale şi au petrecut până în zori. Străzile au răsunat de muzica fanfarei, iar de prin case şi de prin pensiuni au apărut tineri şi bătrâni îmbrăcaţi în portul tradiţional.

Cu ochii plini de lacrimi, oamenii s-au strâns la biserică, au participat la Sfânta Liturghie, după care au ridicat Pomul de Kirchweih, simbol al belșugului. S-a dansat şi s-a cântat în drum, s-au schimbat impresii, oamenii au plâns şi au povestit pe unde i-au purtat paşii vieţii. Pentru câteva ore, Gărâna părea că s-a întors în timp cu zeci de ani, pentru a deveni ceea ce a fost când toată lumea se simţea acolo „acasă“.

Sorin Goruianu
jurnaldecaras@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Moldova Nouă, pe drumul sinuos al modernizării
MOLDOVA NOUĂ - Primarul primului oraș românesc scăldat de apele Dunării promite să nu precupețească nici un [...] mai multe »
Accident mortal lângă Slatina Timiş
SLATINA TIMIŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa joi seară, în jurul orei 19.43, în urma unui accident produs pe DN [...] mai multe »
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou