Reactualizat la:

Nelu Botez ramane alaturi de pugilisti

Nelu Botez ramane alaturi de pugilisti
REŞIŢA – Beneficiarul recentului său gest generos este Marian Ruţă, component al Lotului României.

Rectifica

Antrenorul coordonator al Secţiei de Karate a C.S. Ateneu, Nelu Botez, sensibil la problemele personale ale unora dintre pugiliştii CSM Reşiţa şi ale sportivilor în general, a reacţionat din nou, zilele trecute, pentru a-l susţine material pe Marian Ruţă, component al lotului de juniori al României. Una dintre marile speranţe ale sportului reşiţean, care, în acest an, are două examene de referinţă, campionatele europene şi mondiale. Şi, i-a dăruit îmbrăcăminte sportivă în valoare de 400 de lei. „Eu dacă pot să ajut, o fac din toată inima, ne-a precizat Nelu Botez. Ştiu ce înseamnă să faci performanţă, în condiţii financiare modeste în familie. Şi îi respect pe aceşti sportivi sufletişti şi muncitori. M-aş bucura să fim mai mulţi alături de ei“.

„Îi mulţumesc domnului antrenor Nelu Botez, ne-a declarat Marian Ruţă. Voi munci cât voi putea de mult pentru a nu-l dezamăgi nici pe dânsul, nici pe antrenorul meu, Gheorghe Radu, care este permanent alături de mine. Pentru că datorită dânsului am ajuns aici“.

La rândul său, antrenorul tânărului pugilist a completat cuvintele de mulţumire faţă de Nelu Botez şi a mai spus că Marian Ruţă va ajunge departe: „Dacă va fi sănătos, şi nu vor apărea probleme deosebite, europenele şi mondialele din acest an ne vor confirma ambiţiile noastre de a aspira la Jocurile Olimpice din 2016“.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Young Boys, campioni! Dani Sandru, MVP-ul turneului!
CARANSEBEȘ - 12 echipe s-au aliniat la startul Turneului Campionilor la futsal, competiție găzduită zilele trecute [...] mai multe »
Junioarele de Banat Girls, la primul turneu
REȘIȚA - La sfârșitul săptămânii trecute, echipa de tineret a ACS Banat Girls Reșița a participat la [...] mai multe »
Resitenii, pe podium la Nationalele de karate
REȘIȚA - Sportivii reșițeni au urcat în weekend de mai multe ori pe podium la Concursul Național de Karate Do, [...] mai multe »
Resita, gazda Campionatelor Nationale de gimnastica
REȘIȚA - La sfâșitul acestei săptămâni, la Sala Polivalentă din Reșița vor avea loc Campionatele Naționale de [...] mai multe »
Daliana Fagaras, medalie de aur la Cupa Romaniei
REȘIȚA - Sportivele secției de gimnastică ritmică a CSȘ Reșița au luat parte la Cupa României, întreceri ce au [...] mai multe »
Denisa Lucasciuc, bronz la Campionatul European
CARAȘ-SEVERIN - Sportiva Denisa Lucașciuc a reușit să câștige sâmbătă, 17 noiembrie, medalia de bronz la [...] mai multe »
Caransebesul, victorie categorica cu Slatina-Timis
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – AS 2017 Slatina-Timiş 5-0 (1-0), în etapa a XI-a a Ligii a IV-a, pe Stadionul [...] mai multe »
Doana: Speram sa incheiem turul cu doua victorii
REȘIȚA - Antrenorul Leontin Doană a fost mulțumit de prestația și atitudinea elevilor săi din succesul cu 2-0 în [...] mai multe »
CSM Resita invinge liderul Ligii a III-a
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat astăzi cu scorul de 2-0 partida din Valea Doamnului cu Șoimii Lipova. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou