Reactualizat la:

„Negustorul de amintiri“

„Negustorul de amintiri“
BOCŞA – Într-o atmosferă de toamnă cenuşie, într-o piaţă agitată şi colorată doar de glasurile negustorilor, îşi pune la vânzare amintirile un profesor de filosofie. Profesorul şi-a pierdut familia într-un incendiu şi tot ce mai are acum sunt amintirile frumoase. O poveste, un scenariu… un film. 

 (4 comentarii)

Rectifica


La Bocşa se încheie joi filmările
poveştii profesorului de filosofie şi anume
cea mai recentă creaţie aparţinând
regizorului şi scenaristului Ioan
Cărmăzan. „Este vorba despre
scurtmetrajul intitulat «Negustorul de
amintiri», care-l are în rol principal,
adică în rolul profesorului, pe actorul
Valentin Uritescu“, a declarat pentru Jurnal de
Caraş-Severin, regizorul Ioan Cărmăzan,
un atent observator al fiinţei umane.


Scurtmetrajul va avea aproximativ 40 de minute, iar
în spatele imaginilor stau nenumărate zile
de muncă, dăruire dar mai ales profesionalism
şi dragoste pentru film. De ce tocmai Bocşa?
Ne-a explicat chiar regizorul: „Am ales
Bocşa din mai multe motive. În primul
rând aici e parcă o altă lumină,
mult mai diferită faţă de
Bucureşti. Peisajul e altul, un peisaj care
vorbeşte singur într-un alt limbaj iar
în acel moment povestea în sine devine mai
puţin importantă pentru că spaţiul
dictează o lume superbă“.


Ioan Cărmăzan a primit, spre finele anului
trecut, titlul de cetăţean de onoare al
oraşului Bocşa, regizorul fiind unul dintre
fiii localităţii. Deşi s-a născut
în judeţul Timiş, de la vârsta de
patru ani a trăit în Bocşa, unde s-a
format ca om, şi de unde a pornit în
viaţă.


Anca Preda  

anca.preda@informmedia.ro  



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Instanţa a decis: arestări în cazul permiselor pentru arme!
CARAŞ-SEVERIN - Şeful Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Ştefan Radu, a fost arestat pentru [...] mai multe »
Mocioalcă: Cred că nu mai vedem pădurea de copaci!
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean susţine că nu are nicio legătură cu dosarul permiselor pentru armă şi că [...] mai multe »
Autobuzul Moşului a ieşit pe traseu
REŞIŢA - Aleşii reşiţenilor au aprobat decontarea din bugetul local a cheltuielilor prilejuite de Autobuzul [...] mai multe »
Noi percheziţii în Caraş! Pentru trafic de droguri şi spălare de bani în Vest!
CARAŞ-SEVERIN - Povestea are rădăcini în Europa de Vest, unde au fost ridicate nu mai puţin de 5,5 tone de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou