Reactualizat la:

Ne vom tunde unii pe altii

Ne vom tunde unii pe altii
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Aceasta este concluzia trasă de unul dintre oamenii de afaceri reşiţeni care crede că în oraş vor rămâne doar frizerii şi ospătarii…

 (5 comentarii)

Rectifica

Municipalitatea a convocat o dezbatere între angajatori, şcoli şi instituţii, pentru a găsi o soluţie care să ducă la angajări. În acest context, un lider sindical afirma că, deşi Reşiţa are 600 de posturi vacante, pentru a fi viabilă, are nevoie de cel puţin 4.000 de locuri de muncă. Potrivit acestuia, cineva ar trebui să le spună clar celor responsabili: „Reşiţa este un oraş mort pentru că voi l-aţi omorât! Ne trebuie asta şi asta, pentru că altfel ne vom întâlni şi la anul, şi tot aşa“…

Cele mai luminate capete ale urbei s-au reunit, luni, 10 octombrie, sub cupola palatului administrativ reşiţean, pentru a dezbate şi a găsi soluţii care să impulsioneze piaţa muncii din zonă. La eveniment au participat oameni de afaceri, reprezentanţi ai sindicatelor, ai mediului preuniversitar, inclusiv ai Inspectoratului şcolar, conducerea Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, primarul Mihai Stepanescu, precum şi şefi ai diferitelor departamente ale municipalităţii.

Pe scurt, oamenii de afaceri continuă să se plângă de lipsa de oameni calificaţi, de nenumăratele demersuri pe care le fac pentru ca sistemul de învăţământ să formeze ceea ce se cere, în vreme ce şcolile se plâng de faptul că oamenii de afaceri nu văd decât ceea ce vor acum, lucru care nu ajută deloc sistemul educaţional, care nu poate forma personal calificat decât în timp, după cicluri de şcolarizare de cel puţin trei ani. Părerile au fost totuşi împărţite, unii investitori susţinând că sunt în căutare de sudori, care n-ar mai fi calificaţi pe la Reşiţa, pe când unele şcoli chiar au clase axate pe această meserie, iar după absolvire tinerii ajung în şomaj. În contextul acestor discuţii, rectorul Doina Frunzăverde a precizat că universitatea reşiţeană derulează o serie de programe de formare şi perfecţionare profesională şi că poarta forului este deschisă colaborării cu firmele interesate.

După mai multe discuţii, s-a tras concluzia că este vorba despre o problemă de comunicare, pentru că fiecare dintre părţile implicate vrea câte ceva, dar nu transmite acest lucru celeilalte. Aşa că unele firme şi-au luat angajamentul să-şi facă planuri de perspectivă vizavi de necesarul de personal, iar şcolile şi-au arătat deschiderea spre cerinţele angajatorilor.

Dar dacă lucrurile nu se vor remedia cât mai repede, potrivit unuia dintre investitori, la Reşiţa se va ajunge ca „frizerii vor ajunge să se tundă unii pe alţii iar ospătarii să se servească singuri“…



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai năzdrăvani decât Nică, sub semnul lui „Şşşş“…
REȘIȚA - Zarvă mare la avanpremiera primului spectacol din noua stagiune a Teatrului de Vest Reşiţa - [...] mai multe »
Cu pistolul în buzunar, pe DN 58
CARAȘ-SEVERIN - Doi bărbați au fost reținuți după ce unul dintre ei a fost prins cu pistolul în buzunar. Mai mult [...] mai multe »
Poliția Reșița, reabilitată termic pe bani europeni
REȘIȚA - „Clădirea în care funcționează Poliția Municipiului Reșița va fi reabilitată termic cu bani [...] mai multe »
Unora nu le ajunge doar alcoolul la volan
CARAŞ-SEVERIN – Trei conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului la volan au fost prinşi de poliţiştii de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou