Reactualizat la:

Ne vom plimba de la Ateneu pana la Locomotive

Ne vom plimba de la Ateneu pana la Locomotive
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Aleea de promenadă va porni din apropierea Muzeului de Locomotive cu Abur şi va urca până deasupra urbei.

 (4 comentarii)

Rectifica

Dacă povestea „semiramidelor“ din Poiana Golului a devenit istorie dinainte de a fi transpusă în realitate, iată că municipalitatea are alte planuri care să le ofere reşiţenilor posibilitatea de a admira oraşul de sus.

„Am semnat un contract cu Ministerul Dezvoltării, ce vizează o investiţie nouă – un drum de legătură între zona Ateneu şi zona Parcului de Locomotive. Este vorba de o alee modernă, valoarea proiectului fiind de circa 800.000 de euro. În acest an, pentru a derula lucrările de investiţii sunt alocaţi mai puţini bani, 100.000 de lei, iar suma mare, cred că în întregime, va fi acordată anul viitor. Este vorba despre o alee de promenadă cu o singură bandă, de 3,5 metri lăţime. În situaţia în care avem intervenţii la pădure, ştiţi foarte bine că sunt arborete de răşinoase, iar pompierii n-au putut să intre acolo. În primul rând, se poate crea acces în caz de nevoie, şi în al doilea rând reşiţenii pot folosi drumul ca alee de promenadă, cu locuri de oprire, cu bănci ş.a.m.d. Sunt prevăzute şi câteva lucrări de artă, ziduri de sprijin, podeţe şi şanţuri de preluare a apelor. Există rampe de încrucişare, locuri de oprire şi cred eu că reşiţenii vor avea posibilitatea să-şi admire de sus oraşul, în linişte, aşa cum fac braşovenii şi alţii. Am promis în nenumărate rânduri lucrul ăsta, iată că se rezolvă o cerinţă poate potrivită pentru locuitorii Reşiţei, pe bani atraşi“, a declarat primarul Mihai Stepanescu.

Titiana Cătană, directorul tehnic al Primăriei Reşiţa, a explicat că va fi realizată o aşa-numită legătură rutieră ce va avea o lungime de 925 de metri, cu plecare din zona Triaj până la unitatea militară, cu o suprafaţă carosabilă asfaltată de 3,5 metri. Valoarea iniţiativei, potrivit studiului de fezabilitate, se ridică la aproximativ 800.000 de euro, însă valoarea exactă va fi stabilită în urma procedurilor de licitaţie. O localizare mai exactă asupra aleei a oferit-o primarul Mihai Stepanescu, acesta precizând: „Se pleacă de pe strada Ion Vidu, de la Curtea de Conturi, urcă în pădure şi ajunge la Direcţia Silvică, la Ateneu. Se face o legătură între cele două zone şi avem posibilitatea să intervenim dacă se impune acest lucru. Dacă sunt lemne rupte, avem posibilitatea să le extragem. Dar prioritate au cetăţenii care merg pe jos. Este o alee pietonală. Dar fondurile nu vin pentru o alee pietonală, ci pentru un drum cu o destinaţie de interes local“.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
A debutat ,,Casa Verde” pentru persoanele fizice
CARAȘ-SEVERIN - Programul este destinat instalării de panouri fotovoltaice,  iar în Caraş-Severin sunt două [...] mai multe »
Anca Stanoev, exemplu pentru elevii din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Municipiul de pe Timiș și Sebeș s-a mândrit în această vară cu două eleve de nota 10, la [...] mai multe »
Încă un pas pentru gaz în Valea Cenchii și Teiuș
CARANSEBEȘ - Deocamdată, prin aprobarea în Consiliul Local a documentației tehnico-economice (faza proiect tehnic) [...] mai multe »
Ei sunt baza în care ne punem toate speranţele!
REȘIȚA - Asta spunea prefectul Matei Lupu, care i-a felicitat, împreună cu preşedintele CJ Silviu Hurduzeu, pe [...] mai multe »
Teodorovici: Cu două pensii speciale plătim toate pensiile dintr-o comună din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN - Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de [...] mai multe »
Ultimele retuşuri pentru ANL, în Moroasa
REŞIŢA - Municipalitatea a aprobat predarea amplasamentului pentru ridicarea celor şase blocuri, fiind desfiinţate [...] mai multe »
Dezinsecție degeaba la Caransebeș?
CARANSEBEȘ - Așa susține primarul Felix Borcean, potrivit căruia țânțarii nu vor dispărea niciodată din [...] mai multe »
Promisiuni pentru curent în Poiana Mărului
POIANA MĂRULUI - De câteva zile, cei aflaţi în Poiana Mărului se plâng că au curent electric cu porţia, iar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou