Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dacă până nu demult era interzis să zburzi prin Piaţa 1 Decembrie din Reşiţa cu vreo rolă sau bicicletă, iată că acum Centrul Civic este la un pas să devină raiul skaterilor.

Aleşii urbei au votat vara aceasta investiţia în amenajarea Urban Skate Park, în zona dintre Hotelul Semenic şi Romarta, pe o suprafaţă aproximativă de 600 de metri pătraţi, care poate fi folosită pentru practicarea mai multe sporturi, precum skateboarding-ul, BMX riding-ul sau rollerblading-ul, atât la nivel începător, cât şi avansat.

„Tinerii reșițeni care practică sporturi precum skateboarding, BMX riding, rollerblading etc. nu mai au mult de așteptat, nota Ioan Popa, primarul Reşiţei, pe o reţea de socializare. Au început lucrările la Urban Skate Park-ul din Centrul Civic. Anul acesta lucrările vor înainta cât ne va permite vremea, finalizarea acestora fiind programatã pentru primele luni ale anului viitor. Mulțumesc comunității de bikeri din Reșița, care ne-a ajutat la crearea elementelor, a parcursurilor și traseelor astfel încât să fie incluse toate gradele de performanță (începători, medii și avansați)“.

Trebuie precizat că parcul nu va fi împrejmuit, fiind amenajat în piaţa centrală, însă zona specială, de formă neregulată, va fi mărginită de jardiniere, alei, mobilier urban, dotări specifice unei pieţe publice, luând în calcul păstrarea cât mai multor elemente ale geometriei zonei.