Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Este cruda realitate a străzii! Dacă nu dăm foc ghenei, răvășim, răsturnăm, distrugem sau măcar aruncăm pe lângă….

Vizavi de colectarea deșeurilor, administratorul public Vasile Paul spunea că, pentru Reșița: „Este un punct destul de nevralgic. Am urmărit tot orașul sau aproape tot orașul, toate punctele de colectare a deșeurilor, am văzut mașina care colectează deșeurile funcționând. În schimb, cred că ar putea să accelereze partea de colectare pentru că undeva la peste 50% din containere erau pline. Discut de colectarea selectivă. În general, mulțumesc cetățenilor care au înțeles să facă această colectare selectivă, și chiar peste tot unde am urmărit sunt rare situațiile în care gunoiul este amestecat. Cred că în majoritate colectarea se face în mod selectiv, dar bineînțeles avem situații pe care încă nu am reușit să le gestionăm. Este vorba despre vandalism! Am în birou pozele“, a mărturisit edilul.

Acesta a vorbit despre multele zone ale urbei în care platformele de colectare sunt lăsate curate, containerele golite de către angajații operatorului specializat, pentru ca a doua zi pubelele să fie răsturnate, iar toate gunoaiele împrăștiate pe jos. Apoi s-a făcut din nou curat, și tot așa, într-o joacă de-a șoarecele și pisica.

„Avem câteva străzi, inclusiv zona Feroviarului-Oituz, unde discutăm de vandalism, că nu pot să numesc astfel, de oamenii străzii care colectează încă diverse deșeuri și care efectiv răstoarnă pe jos containerele ca să ajungă la materialele care-i interesează, concluzionează administratorul public. N-aș spune un cuvânt nici de laudă, nici de critică la adresa societății comerciale care colectează deșeurile, consider că poate să facă un pas în plus și să se organizeze mai bine. (…) Pentru a putea să dai sancțiuni, trebuie să prinzi omul asupra faptului, ori echipajele de la Poliția Locală nu fac față, patrulând în stânga, în dreapta. E foarte greu! E o întâmplare să prinzi omul care vandalizează. Iar în ultima perioadă unul dintre echipaje stătea mai mult pe drumul spre Lacul Secu, unde se circulă mai ceva decât pe Bulevardul Republicii, cu camioane, cu camionete, cu tot, tot, tot. Are loc o exploatare forestieră pe Ocolul Silvic Văliug. Pe un drum care este în lucru. Deja ne-am făcut marginile“.

Vasile Paul a amintit și despre o situație înregistrată în zona Dealului Crucii, unde „să arunci pe marginea șoselei de centură saci cu sute de kilograme de cartofi mi se pare o nesimțire din partea celui care a făcut așa ceva“. Edilul a promis că va transmite fotografiile vizavi de această situație Poliției Locale, pentru o eventuală identificare a vinovaților.