Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Organizaţia municipială a UNPR a notat câteva date statistice care ar influenţa direcţia Reşiţei şi a judeţului în următorii ani.

„În primele 11 luni din 2015, exportul din Caraş-Severin a fost de 233.000 de euro, pe când importul a fost de 162.000 de euro, adică o diferenţă pozitivă de 74.000 de euro. În acelaşi timp, natalitatea arată un spor negativ de 1.839 de persoane“, se precizează într-un comunicat al UNPR Reşiţa. În acelaşi document se arată că efectivul de salariaţi era, la finele anului trecut, de 55.526 de cărăşeni, dintre care 31.000 în servicii. Pensionarii, 75.098, cu o pensie medie de 881 de lei, iar şomerii înregistraţi erau de circa 5.000 de persoane. „Vorbim de o rată a şomajului în județ de 4,3%, iar la nivel naţional de 4,9%. Relansarea economică a zonei poate fi făcută, astfel, doar prin încurajarea dezvoltării şi înfiinţării de IMM-uri, dezvoltarea infrastructurii prin creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare şi interne, precum şi promovarea oportunităţilor oraşului, dar şi crearea unora noi. Este nevoie de dezvoltarea resurselor umane, pe specialităţi, dar mai ales stoparea declinului demografic agravat de migrarea forţei de muncă“, se precizează în comunicatul semnat de dr. Gheorghe Jenar, preşedintele organizaţiei municipale a UNPR.