Aţi observat că uneori realităţile urâte obişnuim să le conturăm cu expresii de genul „m-am săturat de oamenii din jur”. Expresie auzită atât de des în ultima vreme…
Clar că de cei din jur te saturi, mai exact de cei din imediata ta apropiere, căci pe cei de la 1.000 de km distanţă nu îi cunoşti, iar pe cei din alte galaxii nu i-am descoperit încă. Ceea ce-mi aminteşte de o glumă interesantă despre oameni: „Cum ne dăm seama de inteligenţa altor civilizaţii extraterestre? Din faptul că nu s-au arătat încă direct omenirii”.
Revenind la des întâlnita plictiseală şi lehamite provocată de semeni, eu nu sunt de acord cu saturaţia asta invocată şi cu sens şi fără sens. Spectacolul acestei lumi, jucat de oameni, este interesant. Trebuie doar să accepţi că uneori eşti spectator, alteori actor, iar în fiecare dintre situaţii să ştii că totul este trecător. Om fiind, în viaţa aceasta ce se întâmplă în timp ce noi facem planuri, cum spunea John Lennon, ce te-ai face fără alţi oameni? Aşa că în loc să te saturi de cei din jur, mai bine i-ai aprecia pe cei care vin şi pleacă din existenţa ta efemeră. Iar suferinţa provocată de unii apreciaz-o ca şi pe bucuria provocată de alţii. Mulţumeşte-le celor care te-au ghidat atunci când ai fost rătăcit, celor care ţi-au fost lumină când te căutai pe tine. Arată-le recunoştinţă celor care nu te-au abandonat când drumul era greu, fii bun cu cei care au inspirat cu tine zbuciumul; ai grijă la nevoile celor care ţi-au fost alături, fără să îţi ceară ceva în schimb, pentru a prinde momentul în care să te revanşezi. Zâmbeşte-le celor care te-au criticat sincer, chiar dacă poate te-a durut, apropie-l de tine pe cel care ţi-a zdruncinat iluziile doar pentru ca tu să vezi realitatea.
Iar pe cei care ţi-au umbrit sufletul, într-un fel sau altul, consideră-i umbre şi atât.
Eu cred că fiecare om din viaţa noastră, întâlnit mai devreme sau mai târziu, are rolul lui. Indiferent că sunt ghizi, lecţii, bucurie, ajutor, speranţă, schimbare, mândrie, culmi, prăbuşire, prietenie, oamenii aceştia ne fac călătoria mai frumoasă, mai interesantă. Important este să le apreciem rolul, să acceptăm că ei vin şi pleacă, să conştientizăm că şi noi venim şi plecăm din viaţa lor, lăsându-le recompensă ceva bun din noi.
Până la capătul vieţii mergem doar cu cei dăltuiţi în suflet. De obicei, sunt foarte puţini. Ne place să îi numim îngeri şi, chiar dacă nu sunt fizic lângă noi, zborul nostru prin viaţă are forma aripilor lor.
Prin urmare, de oamenii din jurul nostru nu trebuie să ne săturăm. Buni sau răi, fără ei nu ne putem şlefui destinul.
Nina Curiţa