Reactualizat la:

Ne părăsesc şi medicii

Ne părăsesc şi medicii
REŞIŢA – Salariile mai mari şi sistemul sanitar din alte ţări determină medicii să părăsească ţara.

 (13 comentarii)

Rectifica

Cinci medici din cadrul Spitalului Judeţean şi-au anunţat intenţia de a părăsi instituţia pentru a lucra câteva luni, sau chiar definitiv, în ţările „calde“. Iar prin ţări calde facem referire la statele din UE, unde doctorii sunt apreciaţi, şi din punct de vedere financiar, la justa valoare.

Până în momentul de faţă şi-au manifestat dorinţa de a pleca un medic de la Secţia de Reanimare şi Terapie Intensivă, doi cardiologi, un medic ginecolog şi un chirurg. Deocamdată nu este ceva sigur însă, probabil în câteva săptămâni se va concretiza totul.

Despre această situaţie am discutat cu Violeta Florea, managerul Spitalului Judeţean care ne-a declarat: „În cazul Secţiei de Terapie Intensivă e vorba despre o doamnă doctor care oricum în această perioadă era în concediu de maternitate. Medicul ginecolog ar urma să plece în Franţa. Unul dintre cardiologi vrea să plece pentru două sau trei luni, iar celălalt definitiv. Iar, medicul chirurg şi-a manifestat intenţia de a pleca doar câteva luni“.

Iar acest nou val de plecări, vine după ce, în luna iunie 2008 un alt medic de la terapie intensivă a făcut primul pas… Şi a plecat în Franţa unde are un salariu de câteva mii de euro. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât în cadrul acestei secţii lucrează doar cinci medici şi chiar şi la „capacitate maximă“ se lucrează doar cu jumătate din personalul care ar trebui să fie.

„Încercăm de ani de zile să găsim un medic, însă fără succes. Iar, un spital fără secţie de reanimare şi terapie intensivă nu e nimic“, ne-a mai spus Violeta Florea. Principalul motiv pentru care medicii preferă alte ţări este cel financiar. „La spitalul nostru există o grilă de salarizare mare, la care se adaugă toate sporurile posibile, dar salariile rămân în continuare mici“, a precizat Florea.

Iar pentru ca această problemă să fie şi mai mare, perioada de specializare pentru un medic este între cinci şi şapte ani. „Acum noi avem un val de angajări: cinci posturi libere. Sper că se vor ocupa. Însă în acest caz mai apare un mic inconvenient: nimeni nu vine într-o altă localitate dacă nu se acordă unele facilităţi, măcar un spaţiu de locuit. Noi am discutat cu autorităţile locale despre acest subiect, însă fără a ajunge la un consens“, a concluzionat Florea.

Dacă aceasta este situaţia la Reşiţa, în alte localităţi din judeţ oare cum este?

Doina Rolea

doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa nu renunţă la tiroliana de pe funicular
REŞIŢA - Asta deşi proiectul depus iniţial spre finanţare pe fonduri europene a fost respins. Într-o primă [...] mai multe »
ATOP: comisia care arată că politica e doar un joc viclean
CARAȘ-SEVERIN - Liberalii au câştigat un loc în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică chiar cu sprijinul unor [...] mai multe »
Turcii ne iau cu asalt frontiera
ORAVIŢA - Nici măcar tradiţionalii noştri cotropitori nu mai vor să rămână pe plaiuri mioritice, optând pentru [...] mai multe »
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou