Reactualizat la:

Ne furăm singuri căciula

Ne furăm singuri căciula
CARAŞ-SEVERIN – Sărăcia sau lenea? Care din cele două reprezintă motivul pentru care în judeţ se refuză locuri de muncă?

Rectifica

Criza a venit ca un tăvălug peste judeţ, sute de firme s-au închis trimiţându-şi angajaţii acasă iar numărul şomerilor atinge cote impresionante, dublându-se practic în doar câteva luni.

Aflată în faţa unei situaţii dificile, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin avea nevoie de strategii bine puse la punct.

Mediere profesională, campanii de informare şi calificarea şomerilor, acestea au fost metodele alese de AJOFM. Şi au dat roade până la un moment dat, adică până când piedicile au început să vină chiar din partea şomerilor.

„Am avut situaţii în care, după 10 ani de muncă în domeniul confecţiilor, sute de femei au ajuns în şomaj. După o perioadă, le-am găsit locuri de muncă în domeniu însă nu mică ne-a fost surpriza când acestea au venit cu adeverinţe de la medic prin care se afirma că… nu mai sunt apte de muncă! Nu contestăm veridicitatea adeverinţelor, însă, în anumite situaţii, înclin să cred că e vorba de altceva“, spunea Caius Isac, directorul executiv al AJOFM Caraş-Severin.

Cel mai probabil, şomerii apelează la aceste situaţii ştiind că reîncadraţi în astfel de posturi nu vor primi mai mult de 550 de lei lunar. Iar dacă luăm în considerare că trebuie să plătească transportul, hrana de la serviciu… înseamnă că nu ar rămâne cu mai mulţi bani decât primesc drept indemnizaţie de şomaj.

Anca Preda



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou