Reactualizat la:

Ne ard buzunarele în 2008

Ne ard buzunarele în 2008
REŞIŢA – Noul an ne întâmpină cu scumpiri la curentul electric, gaz, lemn, ţigări şi tranzacţii imobiliare piperate.

 (7 comentarii)

Noile modificări aduse Codului Fiscal prevăd ca taxele pentru electricitate şi gaze naturale, folosite drept combustibil pentru încălzire, să crească cu aproximativ 30 de procente.

Preţurile vor creşte ca urmare a aplicării noului nivel al accizelor. Şi asta pentru că, în următorii ani, România trebuie să se alinieze valorii accizelor practicate în celelalte state ale Uniunii Europene.

Taxa pentru motorină va fi majorată cu peste 5 procente, până la 325 de euro pe tonă. Ţigările vor fi şi ele mai scumpe, însă de la mijlocul anului viitor. Tranzacţiile cu terenuri şi clădiri vor cuprinde şi taxa pe valoare adăugată.

Se scumpeşte şi lemnul, anunţă Romsilva, cu până la 20%. Cele mai mari creşteri se vor înregistra la speciile valoroase, cum ar fi cireşul sau paltinul. Vestea bună este că lemnul pentru foc nu se va scumpi, deocamdată.

Şi preţurile de referinţă pentru comercializarea lemnului în 2008 variază de la 62 de lei pentru un metru cub, în cazul răşinoaselor, la aproape 7.500 de lei pentru un metru cub de nuc negru.

Şi de la toate aceste produse, cu siguranţă scumpirile se ţin lanţ.

Nina Curiţa

Rectifica



Comentarii 7

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Cod portocaliu de vânt puternic prelungit în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Încă de aseară, de la ora 21.00, ANM a transmis o avertizare de vânt puternic în judeţ, cu viteze [...] mai multe »
Şcoala Pittner va fi reabilitată
REŞIŢA - Clădirea de patrimoniu, cunoscută de reşiţeni ca Şcoala Pittner, va fi restaurată, urmând să aibă [...] mai multe »
Prefectul speră la „drumuri negre“ şi iarna aceasta
REŞIŢA - Matei Lupu a anunţat că va face controale, pentru a se asigura că drumarii cărăşeni sunt pregătiţi [...] mai multe »
În fieful PSD de la Oțelu Roșu, condus de Mălăiescu, Iohannis a făcut legea
OȚELU ROȘU - Dacă în Valea Almăjului reabilitarea drumurilor a fost un atu pentru PSD la vot, nu același lucru îl [...] mai multe »
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
De ce au votat almăjenii cu PSD? Pentru că Hurduzeu le-a făcut drumurile!
CARAŞ-SEVERIN - În Valea Almăjului, mai exact în comunele mari gen Bozovici, Dalboşeţ, Şopotu Nou, Iablaniţa, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou