Reactualizat la:

Ne-a uitat şi Elena Udrea?

Ne-a uitat şi Elena Udrea?
CARAŞ-SEVERIN – Nici un obiectiv turistic din judeţ nu se află pe lista de investiţii a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

 (13 comentarii)

„Judeţul Caraş-Severin are un potenţial fantastic despre care până acum doar am auzit, acum am văzut cu ochii mei. Trebuie să găsim o strategie pentru că altfel nu avem cum să ieşim din haosul în care ne-am afundat“, spunea Elena Udrea, pe atunci ministru al Turismului.

Actualmente ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, tot doamna Udrea a întocmit o listă cu investiţiile din turism pentru 2010, listă aprobată deja de Executiv. „Hotărârea de guvern vizează obiective de investiţii iniţiate anul trecut, de exemplu continuarea investiţiilor pe subprogramul „Schi în România“ în judeţele Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş şi respectiv pe Valea Prahovei – în pregătirea FOTE 2013, continuarea construcţiei unor miniporturi în judeţul Tulcea, precum şi obiective noi cum sunt dezvoltarea infrastructurii turistice în staţiuni din sudul litoralului şi în staţiuni balneare ca Amara, Băile Felix1 Mai sau amenajarea unui port turistic în Olteniţa“, se arată într-un comunicat primit la redacţie. Încă odată, judeţul nostru va trebui să se mulţumescă doar cu constatări şi laude, rămânând ca faptele să se întâmple altădată…

Rectifica



Comentarii 13

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mocioalca a semnat pentru demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Mulţi dintre „greii“ PSD cer demisia imediată a preşedintelui formaţiunii politice, Liviu Dragnea. mai multe »
Funicular Aventura Park Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spunea că, în pofida vorbelor din târg, pe funicular nu se va da frâu liber [...] mai multe »
Da, vor fi finalizati peste 250 de km de drum
CARAŞ-SEVERIN - Sau cel puţin asta susţine şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, întărind spusele [...] mai multe »
Profesorii de la Trandafir Cocarla, suparati pe colegii de la Traian Doda
CARANSEBEŞ - Supărarea a ieșit la iveală în timpul dialogului pentru introducerea învățământului dual în [...] mai multe »
Cooperare dincolo de frontiere in lupta cu cancerul
REŞIŢA - România şi Serbia îşi dau mâna într-un proiect transfrontalier, ce are ca obiectiv îmbunătăţirea [...] mai multe »
Primarii s-au intalnit cu Ciobanu. Si atat…
CARAŞ-SEVERIN - După cum ştiţi, primarii de municipii și oraşe s-au întâlnit cu şeful AquaCaraş, în prezenţa [...] mai multe »
Padurarii caraseni au facut curat in judet
CARAŞ-SEVERIN - 768 de angajaţi ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin au participat la strângerea deşeurilor din judeţ mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou