REȘIȚA – În acestă perioadă, la Galeria „Agora” este deschisă expoziția artistei hunedorence Sanda Murzea. Expoziția, vernisată vineri 15 iulie, cuprinde 31 de lucrări în care culoarea transpune pe pânză trăiri sufletești pe care le transmite mai departe privitorilor. Tematica se inspiră din natură iar culorile vii invită publicul să admire lucrările. Iubitorii de frumos au ce vedea pe simezele de la „Agora”.
Originară din Hunedoara și absolventă în 1975 a liceului de arte plastice din Deva, Sanda Murzea a participat la expoziții de grup la Deva, Satu Mare sau Baia Mare. Toamna trecută a avut prima expoziție personală la Hunedoara iar expoziția de la Reșița reprezintă prima ieșire pe cont propriu. „Nu știam cum lucrează Sanda, așa că m-a surprins tot ceea ce face. Când faci o expoziție și-ți asumi totul, trebuie să ai o anume răspundere. Dar a trecut examenul”, spunea Ion Bobeică, președintele filialei județene a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP).
Despre lucrări, artista membră a UAP Hunedoara afirmă că pânzele cuprind gânduri și simțăminte proprii. „Am început să lucrez în ultimii trei ani, cu imbold de la prieteni și de la fratele meu. Sunt aici mai puțin de o treime din lucrările realizate. Poate de multe ori n-am gândit ce-am pus pe pânză dar am văzut ce-a ieșit și-am mers mai departe. O lucrare înfățișează un Christ care abia acum am remarcat că e dublat de o aură aurie pe care eu am lucrat-o dar n-am văzut-o. Se simte în lucrări că am stat în mediul natural și-am lucrat printre plante și animale”, spune artista.
Prezent la vernisaj, Adrian Stepan remarca emoția degajată de pânzele d-nei Murzea. În opinia sa, pictura este un organism viu iar modalitatea de exprimare umană prin pictură își câștigă pe zi ce trece alte mijloace. „Florile sunt așezate cu migală, cu delicatețe, linia fiecărei lucrări este suflet de om capabil să iubească dincolo de termenul pe care se întinde cuvântul. Durerea este exprimată cu gingășia cuiva care vrea să comunice suferință fără a vrea să te facă părtaș. Trăsăturile de pensulă se scurg ca lacrimile, sunt expresie de durere. Lacrima e acea parte din cuvânt care, nereușind să cuprindă întreg simțământul, se preface în ceață și se prelinge caldă pe obraz. Mărturisirea din această expoziție dovedește un artist cu o deosebită sensibilitate, cu capacitatea de a stăpâni culoarea, care exprimă și speranța. Așa este și viața”, afirma Adrian Stepan, spre bucuria artistei care promite că va expune la Reșița cât de des va putea.