Reactualizat la:

„Naţionalele“ Cupei Murariu

„Naţionalele“ Cupei Murariu
REŞIŢA – Medaliaţii Campionatelor Naţionale de marş au avut parte şi de o premiere în bani.

 (1 comentariu)

Ediţia 2008 a Campionatelor Naţionale de marş pentru seniori, tineret şi juniori, care a reunit peste 120 de sportivi, a avut parte de o vreme total potrivnică.

Dublă recompensă

Dar, s-a bucurat de aprecierile unanime ale oaspeţilor, pentru organizarea ireproşabilă. Mai mult, deşi festivitatea de premiere s-a desfăşurat cu o întârziere de mai bine de o oră, datorită… federaţiei, sportivii au avut parte de o dublă recompensă.

Pentru că, pe lângă premiile F.R. de Atletism, medaliaţii au primit şi premii în bani, fiindcă, în paralel, s-a desfăşurat şi ediţia 2008 a Cupei Murariu la marş.

Sprijin consistent
Iar, printre aceştia, reamintim, s-au regăsit şi componenţii C.S.M.- C.S. Murariu şi C.S. Universitatea-C.S. Murariu Reşiţa, care au cucerit opt medalii, una de aur, la echipe tineret, şase de argint, echipe seniori, echipe fete tineret, echipe junioare III, Doru Ursu (seniori), Stelian Băicuş (juniori I), Mihaela Rotaru (junioare III), şi una de bronz, prin Narcis Mihăilă (tineret).

Organizatorii celor două competiţii au fost Federaţia Română de Atletism, Asociaţia Judeţeană de Atletism Caraş-Severin, C.S.M.R., C.S. Murariu Reşiţa, Universitatea Reşiţa, cu sprijinul Direcţiei pentru Sport Caraş-Severin, al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Reşiţa.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Campionatul Național de lupte, gata de start
REȘIȚA - Cei mai buni luptători ai României au ajuns la Reșița și sunt pregătiți pentru startul Campionatului [...] mai multe »
Elevii lui Leo Doană, al doilea succes în amicale
REȘIȚA - CSM Reșița a mai bifat un succes în partide amicale. Rosso-nerii s-au impus miercuri, 17 iulie, cu scorul [...] mai multe »
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou