Reactualizat la:

Naștere cu forcepsul pentru CSM Caransebeș

Naștere cu forcepsul pentru CSM Caransebeș
CARANSEBEŞ – Clubul sportiv municipal a fost înființat prin votul aleșilor locali, însă fără organigramă și stat de funcții!

Rectifica

Liberalii au venit, prin consilierul Ciprian Brancu, cu un amendament la proiectul de înființare a clubului sportiv municipal, și anume „fără organigramă și fără stat de funcții, pentru că legislația permite obținerea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS) fără acestea”. Amendament care i-a nemulțumit pe primarul Felix Borcean și pe consilierii social-democrați, mai ales că grupul PNL a reclamat și lipsa surselor de finanțare pentru club. „Aveam bani, dar i-ați dat la toate bisericile. Ați lăsat Casa de Cultură în chiloți, sportul în chiloți, ați amendat bugetul și acum nu mai avem bani, ați dat bani pe pavele, ați bătut palma la Episcopie”, a izbucnit edilul.

Viceprimarul Marius Isac a încercat să calmeze spiritele, precizând că a discutat chiar și cu reputatul antrenor federal Cristian Dragomir, care i-a confirmat că obținerea CIS-ului clubului municipal se poate și fără organigramă și stat de funcții: „Nu suntem împotriva înființării clubului. Eu am vorbit cu dl Dragomir sâmbăta trecută și pentru obținerea CIS-ului este nevoie doar de HCL-ul de înființare a clubului și Regulamentul de funcționare, fără organigramă și stat de funcții”.

Până la urmă toată lumea a votat „pentru” proiectul cu amendamentul liberalilor, chiar dacă social-democrații au fost „împotrivă” atunci când s-a supus la vot doar amendamentul.

La final, primarul Felix Borcean și-a exprimat din nou nemulțumirea în legătură cu modul în care proiectul a fost votat. „Există zvonuri că de aia nu se înființează clubul sportiv că fotbalul îl va susține Andra Pleșa, că a vorbit deja cu niște jucători mai influenți. Nu e rău, e foarte bine, să vină cât mai mulți privați, dar haideți să-l înființăm așa cum trebuie. De unde pasiunile astea, că organigrama e într-un fel sau altul? Liberalii încearcă cu rea intenție să transmită ideea că cineva ar fi angajat la club cu normă întreagă, pot fi pe norme de două ore, dar trebuie să fie și oameni de sport. E ca și cum naști un copil dar e doar numele, așa e și acest club sportiv. Sursa de finanțare există, tot aruncă pe piață că nu sunt bani, ba sunt bani, dar îi dăm pe țânțari”, a concluzionat edilul Caransebeșului.

Răzvan Mihalcea



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou