Reactualizat la:

Năstase reloaded

Năstase reloaded
Adrian Năstase a câştigat şefia Consiliului Naţional al PSD. V. Zgonea a declarat că Adrian Năstase a întrunit cel mai mare număr de voturi pentru această funcţie. Năstase a obţinut 418 voturi, iar Dan Mircea Popescu 202 voturi.

 (1 comentariu)

Rectifica

De când a intrat în politică, Adrian Năstase a fost ministru de Externe, premier, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi şef de partid. Cariera lui politică a luat o întorsătură nefavorabilă în urmă cu trei ani când a pierdut toate funcţiile şi a rămas simplu membru PSD. În 2006, Năstase a fost ameninţat cu excluderea din partid.

Proaspătul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a accentuat în discursul de învingător că a stabilit cu liderul Mircea Geoană “departajarea clară a atribuţiilor”, astfel încât să nu existe suspiciuni ce au creat în trecut tensiuni la nivelul partidului.

“Am stabilit cu Mircea şi cu ceilalţi colegi că vom face o departajare foarte clară a atribuţiilor, în aşa fel încât să nu existe suspiciuni legate de suprapuneri, ceea ce poate în trecut a mai creat tensiuni. Am mai crescut cu toţii câţiva ani, iar în opoziţie fiecare an se numără dublu”, a declarat Adrian Năstase.

Noul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD a spus că există probabilitatea unor “cicatrici” din trecut, dar şi-a arătat convingerea că ele nu se vor redeschide niciodată dacă social-democraţii vor fi “înţelepţi”. “Vor rămâne undeva în trecutul istoriei noastre destul de zbuciumate”, a punctat liderul Consiliului Naţional.

El a mulţumit delegaţilor pentru încrederea acordată şi a arătat că se simte onorat de prietenia cu care a fost întâmpinat, ceea ce i-a conferit sentimentul că aparţine în continuare marii familii social-democrate.

Năstase i-a asigurat pe delegaţi că va depune toate eforturile necesare pentru câştigarea alegerilor sau pentru obţinerea unui rezultat bun, iar noua echipă va funcţiona în campania electorală fără fisuri.

Năstase şi-a exprimat încrederea că social-democraţii vor şti să dialogheze şi mai ales să lucreze împreună.

Sursa: Realitatea TV



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria România
Bărbați care au furat indicatoare de pe DN67, prinși de un polițist local, aflat în timpul liber
Mai multe indicatoare reflectorizante, care avertizau șoferii că, pe DN 67, în apropierea orașului Târgu-Jiu, [...] mai multe »
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Fetiță smulsă cu forța de autorități și mascați pentru a fi dată spre adopție
Echipe de polițiști și de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți au descins, vineri [...] mai multe »
Nu deschideți „ofertele irezistibile” de pe email, Whatsapp sau Facebook!
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) anunță o creștere semnificativă a [...] mai multe »
Agresorii sexuali vor fi înscriși într-un Registru național. Legea a fost promulgată
Legea potrivit căreia persoanele care au comis infracțiuni sexuale vor fi înscrise într-un Registru național și [...] mai multe »
Legea pensiilor a fost respinsă în Senat
Legea privind sistemul public de pensii, reexaminată ca urmare a deciziei de neconstituționalitate a CCR, a fost [...] mai multe »
Act normativ pentru meritocrația în spitale. Pintea: Nu o să mai avem probleme legate de corupție
Ministrul Sorina Pintea a precizat că metodologia privind promovarea meritocrației în angajarea personalului medical [...] mai multe »
Un zbor București – Timișoara, amânat din cauză că s-a furat o piesă din avion
Un zbor al companiei Ryanair, care trebuia să plece în dimineața zilei de joi de pe aeroportul Otopeni din [...] mai multe »
Un jandarm a lovit un elev într-un liceu din județul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat
Un jandarm a lovit, luni, un elev într-un liceu din județul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat, agentul [...] mai multe »
CCR a amânat discuţiile privind validarea rezultatului referendumului pe Justiție
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 27 iunie, discuţiile privind validarea rezultatului [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou