Reactualizat la:

NASA a prezentat planul de a trimite astronauți pe Lună

NASA a prezentat planul de a trimite astronauți pe Lună
Administratorul general al NASA a prezentat joi calendarul programului Artemis, creat pentru a readuce echipaje de astronauţi americani pe Lună, pentru prima dată după 1972, care va cuprinde opt lansări de rachete şi plasarea unei mini-staţii spaţiale pe orbita lunară până în anul 2024, informează Agerpres.

Administratorul agenţiei spaţiale american a confirmat că Artemis 1 va fi o misiune fără echipaj în jurul Lunii, planificată pentru 2020. Va urma Artemis 2, o misiune ce va consta într-un zbor cu echipaj în jurul Lunii şi care va avea loc “aproximativ în 2022”.

Apoi, misiunea Artemis 3 va duce astronauţi pe Lună, inclusiv prima femeie care va păşi pe scoarţa lunară, în 2024 – va fi echivalentul misiunii Apollo 11, care i-a dus pe Neil Armstrong şi Buzz Aldrin pe Lună în iulie 1969.

S-au anunțat alte cinci lansări, între 2022 şi 2024, care vor livra segmente din viitoarea “Gateway”, o mini-staţie spaţială de pe orbita lunară, care îi va aştepta pe astronauţi şi va fi folosită ca punct de trecere.

Rectifica

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
„Pact de moarte” între Alice Cooper şi soţia sa
Cântăreţul de rock american Alice Cooper a încheiat un „pact de moarte” cu soţia sa, Sheryl Goddard, iar, [...] mai multe »
Un album postum Miles Davis va fi lansat pe 6 septembrie
Un album care va conține șapte titluri noi semnate de celebrul artist de jazz Miles Davis, înregistrate în 1985, va [...] mai multe »
Un tânăr de 19 ani, care l-a amenințat cu moartea pe prințul Harry, condamnat la închisoare
Un bărbat care l-a amenințat cu moartea pe prințul Harry al Marii Britanii, pentru că s-a căsătorit cu "metisa" [...] mai multe »
Sam Rockwell, în filmul lui Clint Eastwood?
Actorul american Sam Rockwell, câştigător al unui premiu Oscar pentru rolul secundar în filmul 'Three Billboards [...] mai multe »
Actrița Edith González, din Inimă Sălbatică, a murit de cancer
Actriţa mexicană Edith González a murit din cauza unui cancer ovarian care i-a fost diagnosticat în urmă cu trei ani. mai multe »
Madonna lansează ”Madame X”
Cel de-al 14-lea album lansat de Madonna, intitulat ''Madame X'' şi inspirat de viaţa artistei în Lisabona, combină [...] mai multe »
Taylor Swift lansează un nou album
Vedeta pop Taylor Swift a anunţat că la 23 august va lansa un nou album intitulat 'Lover'. mai multe »
Radiohead declară război piraților cibernetici
Trupa rock Radiohead a oferit marţi fanilor ei şansa de a cumpăra înregistrări mai vechi ale sale, totalizând 18 [...] mai multe »
Mick Jagger se pregătește să revină pe scenă după operația pe cord
Mick Jagger, legendarul solist al trupei The Rolling Stones, a dezvăluit că se simte foarte bine în primul său [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou