Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În luna martie, când viceprimarul Vasile Paul surprindea Reşiţa dându-şi demisia din poziţia din dreapta primarului – în favoarea PSD-ului, pentru deblocarea mai multor proiecte, printre care şi cel legat de tramvaie –, Ioan Popa spunea că va continua colaborarea cu acesta. Iar acest lucru s-a şi întâmplat, pentru că Vasile Paul este actualmente city manager, funcţie al cărui interimat îl asigură până la un eventual concurs.

Şi pentru că fostul viceprimar al verzilor nu putea avea în acelaşi timp şi calitatea de consilier, şi-a dat demisia şi din forul local. Astfel, în locul său, urmează să fie validat, vineri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Reşiţa, următorul candidat de pe lista verzilor, în persoana profesorului Nadia Potoceanu. Este cunoscută publicului reşiţean pentru calitatea de dascăl la Universitatea „Eftimie Murgu“, pentru implicarea în mai multe proiecte, inclusiv europene, subliniind importanţa păstrării tradiţiilor, în activităţi de voluntariat, dar şi pentru candidatura la fotoliul de primar al Reşiţei. Este doctor în inginerie, a deţinut şefia Clubului Rotary Reşiţa, este preşedintele Fundaţiei Activity pentru resurse şi dezvoltare durabilă, ONG despre care spune că a fost creat pentru tinerii creativi şi inteligenţi, şi a fost mereu de părere că tinerii trebuie stimulaţi să se implice.