Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Deşi în prima fază reprezentanţii Nabucco România au catalogat ca simple speculaţiieşuarea acestui proiect cu ramificaţii internaţionale în domeniul energetic, în cele din urmă oficialii consorţiului au recunoscut că realizarea gazoductului pe traseul ce includea şi România nu mai este de actualitate.

Nabucco Gas Pipeline International Gmbh a luat la cunoştinţă de hotărârea membrilor consorţiului Şah Deniz II de a selecta conducta Trans Adriatica pentru livrarea cantităţilor iniţiale de gaze, de 10 miliarde de metri cubi pe an, către piaţa italiană.

Decizia a fost luată în urma unei competiţii între douăpieţe, iar producătorii au hotărât pe baza acestor consideraţii de piaţă. Nabucco regretă faptul că noul traseu de gaze planificat către Europa nu va include cantităţile de 10 miliarde de metri cubi din zăcământul Şah Deniz. Necesitatea diversificării rămâne în continuare o provocare pentru piaţa europeană, în special pentru ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est. Rămânem convinşi că traseul Nabucco este singurul ce răspunde acestei necesităţi”, se arăta într-un comunicat de presă trimis redacţiei Jurnal de Caraş-Severin.

Nina Curiţa