Reactualizat la:

N.D. Vladulescu: Teatrul pentru copii nu moare

N.D. Vladulescu: Teatrul pentru copii nu moare
REŞIŢA – Pentru a elimina suspiciuni legate de „cadouri sau foloase necuvenite” pe care le-ar fi putut primi dascălii, ministerul a decis să taie răul de la rădăcină. Dar, ca în orice război, există victime colaterale: speriate de repercusiuni, cadrele didactice refuză să mai strângă fonduri pentru activităţi, fie ele şi culturale, lucru semnalat şi de sindicatele din învăţământ.

Rectifica

„La nivelul judeţului nostru, ca în întreaga ţară, se derulează programul «Săptămâna altfel», ce cuprinde diferite activităţi, la unele dintre ele fiind necesară plata unei sume modice, fie pentru bilete de intrare, fie pentru alte asemenea lucruri. Or, dascălii se feresc acum să mai adune bani şi părinţii nu trebuie condamnaţi, pentru că poate nu au timp să se ocupe şi de asta”, a precizat prof. Mariana Zvarici, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Caraş-Severin.

Unul dintre primele efecte ale deciziei ministeriale s-a regăsit în scăderea numărului de spectatori la reprezentaţiile de la final de săptămână ale Teatrului de Vest din Reşiţa, dedicate copiilor.

Chiar şi aşa, directorul instituţiei a precizat că nu se va lamenta din această cauză: „Spectacolele nu se întrerup. Dacă nu vin copiii… asta-i altă problemă. Vom încerca să abordăm altfel situaţia, şi am luat legătura cu conducerea Inspectoratului Şcolar în acest sens. Va trebui să gândim altfel modul în care luăm legătura cu părinţii copiilor, pentru că profesorii nu strâng bani în alte ţări. Vom promova spectacolele prin fluturaşi informativi, pe care îi vom duce tot noi elevilor şi părinţilor lor. Astfel, vine teatrul în întâmpinarea problemei. Cu siguranţă, şi în acest weekend va fi pusă în scenă o piesă de teatru pentru copii. Nimic nu e definitiv, teatrul pentru copii nu moare. Am putea să ne văităm o bucată de timp dar n-o vom face, ci vom schimba abordarea”, ne-a declarat Nicolae Dumitru Vlădulescu, directorul Teatrului de Vest Reşiţa.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Resita a obţinut semnatura de 10 milioane de euro
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa a semnat, alături de Sorin Maxim, şeful ADR Vest, documentele care vor atrage importanta [...] mai multe »
Primii colindatori la Jurnal de Caras-Severin
REȘIȚA - Spiritul sărbătorilor de iarnă se simte pretutindeni în Caraş-Severin, astfel că, în această [...] mai multe »
S-a cumparat aparatura performanta la SJU Resita
REŞIŢA - Pentru a-i scuti pe reşiţeni de drumurile obositoare şi costisitoare la clinicile şi spitalele din [...] mai multe »
Noi îţi dăm bradul de Crăciun!
REȘIȚA - Fii primul care vine mâine, 18 decembrie 2018, la sediul redacţiei Jurnal CS! Fă un abonament pe 3 luni [...] mai multe »
Exista si resiteni care nu asteapta primarul sa le curete strada!
REŞIŢA - Da, haosul alb a pus stăpânire pe Reşiţa, pe Caraş-Severin. Ca de obicei, autorităţile sunt prinse şi [...] mai multe »
Multe localitati zac in bezna. Enel nu mai face fata!
REŞIŢA - Un număr de 24 de echipe ale E-Distribuție Banat și contractori au continuat și pe parcursul nopții [...] mai multe »
DSP a demarat campania de vaccinare antigripala
REŞIŢA - Campania este iniţiată de Ministerul Sănătăţii la nivel naţional şi se va desfăşura până la [...] mai multe »
Numaratoare inversa pentru tramvai
REŞIŢA - Zilele acestea, documentaţia pentru amplul proiect va fi depusă spre finanţare. mai multe »
Au curs zeci de tone de antiderapant pe strazile Resitei
REȘIȚA - Un weekend de cod portocaliu a determinat mobilizarea în forță a echipajelor de intervenție și la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou