Reactualizat la:

Muzica clasica la Sinagoga din Caransebes

Muzica clasica la Sinagoga din Caransebes
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Iubitorii muzicii clasice din municipiul de pe Timiș și Sebeș sunt așteptați duminică seara la un concert, în Sinagoga din municipiu. Își dau concursul caransebeșeanul care dirijează în prezent la Opera din Stuttgart, Alexandru Petria (orgă), Adrian Pipaș (vioară) și baritonul Constantin Trașcă. În program, lucrări de J.S. Bach, T. Brediceanu, Ch. Gounod, R. Schumann sau G. Verdi.

„O parte dintre muzicienii noștri risipiți de greutăți și de faptul că nu pot să se împlinească material aici au luat calea străinătății. Sunt dirijori la Stuttgart, cum e cazul lui Sandu Petria, primadone la opere renumite sau instrumentiști în orchestre de mare notorietate și când vin acasă, în vacanță, vor să se dăruiască publicului. Și atunci am considerat că e oportun să venim cu un ajutor din partea Primăriei și a Casei de Cultură să susținem un concert de muzică clasică în Sinagogă, prilej de a-i invita la concert pe caransebeșeni și nu numai, pentru că intrarea este liberă”, a precizat directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu.

Concertul este organizat de Primăria Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru”, Federația Comunităților Evreiești și Obștea Evreilor din Caransebeș.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea lui Andrei poate fi si povestea ta
REŞIŢA - Plină de neprevăzut, această perioadă, premergătoare Crăciunului, ne pune la încercare dar, mai ales, [...] mai multe »
30 de case vor fi reabilitate in cateva zile! Proiect unic in Banat!
RUDĂRIA - „Așa cum, odată de mult, în Banat se „molăreau” (zugrăveau) toate casele o dată pe an, noi vom [...] mai multe »
Noi am impodobit bradul!
REȚIȚA - Atmosfera Sărbătorilor de iarnă se simte deja peste tot şi aduce bucurie oricui. În aşteptarea lor, [...] mai multe »
Mocioalca, secretar general al PRO Romania
CARAŞ-SEVERIN - Deputatul cărăşean nu a părăsit degeaba barca PSD şi asta pentru că Biroul Permanent Naţional [...] mai multe »
Octavian Dena, prima intalnire cu medicii de la Spitalul Municipal Caransebes
CARANSEBEȘ - Noul manager a fost prezentat oficial joi dimineața, la raportul de gardă, și spune că deviza după [...] mai multe »
Nu se poate sa am asa ceva in mijlocul Govandariului!
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Nelu Popa, susţine că paraginile din administrarea CFR sunt o ruşine pentru peisajul [...] mai multe »
Bucuria nuntii de aur
REȘIȚA - Peste 36 dintre cele mai longevive cupluri de reşiţeni au fost prezente, miercuri, sub cupola Casei de [...] mai multe »
A venit iarna, s-au inchis si drumurile
CARAŞ-SEVERIN - Cinci tronsoane de drum din judeţul Caraş-Severin vor fi închise în următoarele luni, până pe [...] mai multe »
Armenisul va avea drumuri reabilitate! Si sanatatea oamenilor este in atentia primarului!
ARMENIŞ - Anul viitor se anunţă unul foarte bogat în proiecte pentru administraţia locală din comuna Armeniş, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou