REŞIŢA – Toți componenții echipei de tenis de masă Memory Reșița au fost legitimați la Muncitorul.
La sfârșitul lunii august a.c., s-au desfășurat, la Giurgiu, întrecerile turneul de baraj pentru Divizia B de tenis de masă. Competiție la care urma să se prezinte și C.S. Memory Reșița, formație care activează în Campionatul Național AmaTur. Ei bine, patronul clubului, Constantin Parfenie, a acceptat propunerea oficialilor C.S. Muncitorul Reșița ca jucătorii să treacă la clubul gospodar, fără nici o pretenție, având în vedere perspectivele mai palpabile în vederea revenirii tenisului de masă reșițean în elita națională.
Astfel, toți cei patru componenți, inclusiv președintele Constantin Parfenie, au fost transferați la noul club, reactivând astfel Secția de Tenis de Masă, înființată încă din anii 80: „Sigur, am constituit C.S. Memory, din dorința de a ajunge cât mai sus, pe plan național. Începutul a fost greu, dar, încet, încet, ne-am pus pe picioare și aveam de gând să mergem la baraj. Am renunțat, pentru binele sportului reșițean, din considerente efectiv logice, ținând cont și de potențialul financiar, lăsând mai la o parte latura sentimentală. Oricum, până când Muncitorul va promova în Divizia A, noi vom putea activa, în continuare, și în Campionatul Național Amatur. Spre exemplu, în 20 septembrie a.c., vom fi prezenți la turneul de la Cluj-Napoca, în formula Nicușor Franț, Deian Sorescu, Constantin Parfenie și Nicolae Pîrvu. Deci fără Cristian Ignat“.
După cum se știe, Muncitorul Reșița a promovat în eșalonul trei al tenisului de masă românesc.