SOCENI – Mezelurile, lactatele şi fructele produse acasă au un gust care nu se compară cu nimic.
De când se ştie, Ioan Păun cu asta se ocupă. Are 100 de capre din laptele cărora face brânză, caş, telemea, telemea cu ardei, telemea cu mărar sau brânză de burduf. Are şi-o grădină de 45 de ari în care practică pomicultura obţinând nuci, pere şi mere ionatan şi golden-auriu. Periodic, cumpără câte 10-15 purcei de 30-40 kg pe care-i creşte un an şi-un pic, până ajung la 180 kg. Atunci îi „transformă” în muşchiuleţ, muşchiuleţ umplut cu carne tocată, cârnaţi afumaţi, şuncă afumată sau cârnaţi cu şuncă.
Lumea-l caută, căci ştie că face treabă bună. Când poate, participă la târgurile agricole din judeţ şi din judeţele apropiate, unde orăşenii îi răsplătesc munca pe deplin. Într-un an, la Caransebeş, un domn i-a cumpărat toată marfa pe loc. La Severin, altul a gustat un măr şi i-a spus că nu se compară cu cele de la magazine. Apoi le-a cumpărat pe toate, adică 20 kg.
Cât despre calitate, nici nu-i trece prin gând să facă rabat. Două supermarket-uri i-au propus să vândă în incinta lor, oferindu-i pe gratis toate facilităţile. „Condiţia era să aduc marfă zilnic şi să fie cineva care să vândă. Nu pot produce atât de mult, aşa că am refuzat. Mi-au sugerat să iau porci de la ferme dar şi asta am refuzat căci, la ferme, porcii sunt hrăniţi altfel şi cu altceva. Carnea n-are acelaşi gust iar produsele nu mai sunt tradiţionale”, spune micul producător.
Marea greutate constă în posibilităţile limitate de a-şi desface produsele. Târgurile agricole sunt foarte binevenite şi n-ar fi rău dacă s-ar ţine mai des. Şi ce bune ar fi subvenţiile mai generoase şi plătite la timp… Nea Ioan a lucrat zece ani în Grecia şi i-a plăcut ce-a văzut acolo. „Grecii trebuie doar să producă. Marfa le este preluată de diverse depozite şi apoi le intră banii în cont. În oraşele greceşti, în fiecare zi se ţine piaţă în câte-un cartier. Ne-ar ajuta foarte mult dacă şi autorităţile de la noi ar prelua modelul Greciei”, încheie nea Ioan, care ne sfătuieşte pe toţi să cumpărăm produse de casă. În felul acesta, ajutăm micii producători şi consumăm produse naturale.