CLOPOTIVA – „Rupt“ parcă de masivul Ţarcu-Godeanu, Vf. Gugu se înalţă solitar şi falnic până la 2.291m. Şi nu-i uşor să ajungi pe piscul pe care oameni de ştiinţă sau iubitorii de legende îl identifică cu Kogayon, muntele sacru al dacilor.
Urcăm greu, pe traseul nemarcat ştiut de Loţi, amicul nostru care a mai fost aici. Urcuşul e solicitant însă, odată ajunşi în vârf, priveliştea ne lasă fără cuvinte. De pe Gugu, se vede până departe spre Retezat, Godeanu, Parâng.
Dar, mai important, parcă se vede adânc în negura istoriei. Iată-l pe Zamolxe, în peştera-i de sub pământ, desluşind tainele cereşti spre a spune poporului soarta-i arătată-n stele. Şi iată şi cum muntele sacru se-ascunde privirii…
Şi mai iată-ne şi pe noi, profanii moderni, apropiindu-ne de sacrul istoriei. Dacii nu mai sunt însă zeul lor suprem parcă încă-i mai îndrumă pe cei ce s-ar încumeta urcuşului. Bătrânul, în faţa căruia însuşi timpul pare că îşi pleacă fruntea, ne întâmpină cu fructele blândeţii sale, afine şi merişoare crescute din belşug pe trupul muntelui. Dar şi cu asprimea vântului câinos, menit parcă a-i cerca pe cei care cu adevărat doresc s-atingă culmea sacră.
Cei care ajung pe vârf se bucură de frumuseţea revărsată asupra locului de generozitatea zeilor în vremurile când aceştia trăiau printre oameni. Acum însă zeii sunt sus iar oamenii parcă nu le mai aud povaţa. Doar vin, şi văd şi pleacă.
Plecăm şi noi din casa lui Zamolxe. Atinşi de mângâierea sa, ne întoarem în lumea noastră minusculă şi efemeră. Existenţă de zi cu zi nu putea îndura umilinţa de a se lăsa prea mult călcată de lumina adâncă a înţelepciunii. Bunule Zamolxe, întinde-ţi mâna asupra noastră…
Ionel Ivaşcu